Peste 24 de mii de elevi din Sectorul 2 ar putea primi burse în semestrul al II-lea

școala coronavirus

Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu

Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, a propus acordarea a peste 24.000 de burse elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din Sectorul 2 aferente semestrului al II-lea al anului şcolar 2020 - 2021.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local din 31 martie a fost introdus un proiect de hotărâre care prevede acordarea de burse pentru 24 de mii de elevi din învățămâtul preuniversitar de stat din Sectorul 2. Radu Mihaiu este cel care a venit cu acestă propunere.

Din totalul celor 24.169 de burse, 153 sunt de performanţă având un cuantum între 1.200 şi 500 de lei lunar. Proiectul prevede acordarea a 19.561 de burse de merit cu o valoare între 100 şi 600 de lei pe lună şi a 619 burse de studiu de câte 200 de lei lunar. Nu în ultimul rând, urmează să fie oferite 3.836 de burse sociale cu un cuantum cuprins între 150 şi 350 de lei pe lună.

Ce se mai află pe ordinea de zi a ședinței din 31 martie

Pe lângă bursele elevilor, primarul Sectorului 2 vrea să modernizeze 12 unităţi de învăţământ, valoarea investiţiilor fiind estimată la peste 84 de milioane de lei cu TVA.

Consiliul Local Sector 2 va dezbate în şedinţa din 31 martie un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea mai multor corpuri de clădiri la 11 unităţi de învăţământ, precum şi pentru construirea unuia nou şi consolidarea sălii de sport la Colegiul Naţional „Cantemir Vodă”.

„În vederea îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a activităţilor şcolare prin crearea de spaţii adecvate ca mărime, luminate corespunzător, eficiente energetic, crearea de noi săli de activităţi, de spaţii de depozitare se impune derularea unor programe de modernizare a imobilelor care aparţin unităţilor de învăţământ”, se arată în referatul de aprobare a proiectului.

Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu