Dintre acestea, numărul cel mai mare este reprezentat de şomeri, 25.056, şi de persoanele care nu beneficiază de gratuitate, 1.771.
"Cele 1.453 de cursuri gratuite începute în perioada ianuarie – noiembrie 2016 sunt finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj (1.453) şi din alte fonduri (5) şi vizează calificarea sau recalificarea (66,55%), dar şi iniţierea, perfecţionarea şi specializarea (33,45%) persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi a unor categorii de angajaţi. Cel mai ridicat interes pentru astfel de cursuri s-a înregistrat în rândul şomerilor cu vârsta sub 25 de ani (30,17%), urmaţi de cei peste 45 de ani (25,79%), de cei din grupa de vârstă 35 – 45 de ani (24,70%) şi de cei între 25 şi 35 de ani (19,34%). În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi, 51,51%, au studii medii, 34,65% studii primare şi 13,84% studii universitare", se spune în comunicat.
Ocupaţiile în care au fost formaţi cei mai mulţi şomeri au fost: lucrător în comerţ (2.306), inspector/referent resurse umane (2.046), operator introducere validare şi prelucrare date (1.647), bucătar (1.337), agent de securitate (1.198), ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie (1.132), frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (1.010), contabil (889), comunicare în limba engleză (845) şi lucrător în cultura plantelor (664).
Rezultatele monitorizării persoanelor care s-au angajat într-o perioadă de cel mult 12 luni de la absolvirea cursului arată că 13.678 de participanţi îşi găsiseră un loc de muncă până la 30 noiembrie 2016. Agerpres