Peste 3.000 de bucureşteni s-au înscris să fie testaţi pentru noul coronavirus în primele ore după lansarea platformei, în cadrul programului "Testăm pentru Bucureşti", informează Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat.
„În urma sesizărilor celor care au aplicat pe această platformă, dar nu au primit confirmarea înscrierii, recomandăm evitarea utilizării adreselor de e-mail de pe yahoo.com, pentru că acestea fie ajung cu întârziere, fie sunt trimise direct în spam. Cei care s-au înscris deja cu o adresă de yahoo sunt rugaţi să se reînscrie, cu o altă adresă de e-mail”, a precizat Primăria Capitalei.
Bucureștenii așteptau o astfel de inițiativă
„Până acum, unităţile medicale testau doar persoanele cu simptome de infectare, iar cei asimptomatici nu aveau posibilitatea să afle dacă sunt sănătoşi sau nu. De aceea, Primăria Capitalei oferă posibilitatea bucureştenilor să se testeze, gratuit, printr-un simplu exudat nazofaringian. Vor fi utilizate teste de tip antigen standard RT-PCR, cele mai utilizate la ora actuală pe plan mondial pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Aceste teste vor fi prelucrate de nouă unităţi medicale de stat şi private, cu 36 de puncte de recoltare, afiliate acestui proiect”, a declarat edilul general.
Aplicația oficială va fi funcțională de vineri, ora 13:00
Bucureştenii vor completa o declaraţie ce cuprinde criterii de eligibilitate şi date personale (nume, prenume, CNP, serie şi număr C.I., vârstă, sex, adresă de domiciliu, număr de telefon, adresă de e-mail, în cazul minorilor sunt necesare datele din certificatul de naştere) – https://testampentrubucuresti.assmb.ro/
După finalizarea acestei prime etape şi acceptarea intrării în program, urmează completarea cererii de înscriere şi consimţământul pentru participare. Fiecare participant înscris primeşte un număr de înregistrare şi un e-mail de confirmare, urmând să fie contactat pentru programare şi testarea propriu-zisă. Testarea se va realiza în mod gratuit, iar Primăria Capitalei, prin ASSMB, urmează să deconteze pentru fiecare persoană testată suma de 200 de lei, direct către laboratoarele de stat şi private afiliate proiectului, menţionează PMB.
FOTO Inquam. Octav Ganea