Numărul utilizatorilor de internet pe plan global depăşeşte 3 miliarde de persoane, adică 40% din populaţia lumii, potrivit celor mai recente date statistice publicate de Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (UTI).
În recentul raport al UTI se arată că numărul utilizatorilor de internet creşte continuu pe plan mondial. Numărul internauţilor din întreaga lume, în urmă cu 5 ani, a fost de doar 2 miliarde, iar astăzi, 40% din locuitorii de pe Glob sunt utilizatori de internet. Totuşi, peste 4 miliarde de oameni nu pot să folosească internetul. Cea mai redusă rată de folosire a internetului se înregistrează în Africa. În prezent, doar 19% din africani utilizează internet.
Numărul utilizatorilor de internet pe telefonul mobil pe plan mondial, până la sfârşitul anului 2014, va putea ajunge la 7 miliarde, potrivit estimărilor UTI. Totodată, există 450 milioane de oameni care trăiesc în zone unde nu există servicii de telefonie mobilă.
SURSA:romanian.cri.cn