34.647 de fermieri au înregistrat pierderi din cauza secetei extreme. Despăgubirile vor fi acordate producătorilor agricoli la începutul lunii septembrie, conform unui anunț făcut de Adrian Oros.
„S-a finalizat sinteza rapoartelor operate de cei care au activat în comisiile pentru situaţii de urgenţă şi astăzi putem să avem o cifră oficială. Au fost afectaţi un număr de 34.647 de fermieri, suprafaţa afectată este de 1.168.000 hectare cu culturi înfiinţate în toamna anului trecut.
S-a definitivat la nivelul ministerului proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea acestei scheme de ajutor şi a fost pre-notificat la Comisia Europeană. Au fost luate în considerare prevederile orientărilor UE privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier şi în zone rurale şi aşteptăm ca să fie prinse în rectificarea de buget şi să facem plăţile la începutul lunii septembrie”, a transmis ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în cadrul unei conferinţe de presă.
Mai mult de 70% din suprafaţa afectată de secetă a fost cultivată cu grâu
Conform celor spuse de Adrian Oros, cuantumul plăţilor la hectar stabilit pentru grâu este de 925 lei, la secară tot 925 de lei, triticale – 805 lei, orz – 912 lei, orzoaică – 951 lei, ovăz – 772 lei şi rapiţă – 1.002 lei.
Acesta a precizat că mai mult de 70% din suprafaţa afectată de secetă a fost cultivată cu grâu, iar cererile de solicitare se vor putea depune la APIA începând din 14 august.
„Cererile de solicitare către centrele APIA se depun începând din 14 august, iar plăţile se vor face prin APIA pentru că ei au o bază de date foarte bună, sunt cei mai obiectivi şi să nu greşim”, a adăugat Oros.
Suma totală alocată de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor este de 1,15 miliarde de lei.
Prognoză agrometeo
Pentru perioada 3-9 iulie, în cultura neirigată de porumb aprovizionarea cu apă pe adâncimea de sol 0-100 cm se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Maramureş, Transilvania, Crişana şi Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, Banatului şi Moldovei, izolat în centrul şi sud-vestul Dobrogei, conform prognozei agrometeo emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Se vor înregistra deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă) pe suprafeţe agricole extinse din Dobrogea, local în estul şi nord-estul Munteniei, izolat în sud-estul Moldovei şi nord-vestul Banatului.