Peste 3.220 de societăţi îşi pierd calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant (SRL-D-uri), la data de 31 decembrie 2014, ca urmare a împlinirii termenului de trei ani de la data înfiinţării acestora, se arată într-un comunicat al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Astfel, reprezentanţii celor 3.224 de societăţi trebuie să facă demersurile necesare pentru schimbarea sintagmei SRL-D-uri în SRL sau să opteze pentru altă formă juridică.
Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, în termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la pierderea calităţii de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant, societatea respectivă are obligaţia să îşi schimbe denumirea potrivit prevederilor legislative. Prin urmare, reprezentantul societăţii se va prezenta, în acest termen, la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde şi-a declarat sediul social în vederea schimbării denumirii.