Peste 3.000 de euro, costurile colaterale pentru „Prima Casă”

Procesul de obţinere a unui credit prin programul „Prima Casă” impune „costuri colaterale” care vă pot da complet peste cap bugetul. Practic, ca să poţi accesa creditul pentru noua locuinţă trebuie să dispui de până 10.000 de euro bani cash din care 3.000 de euro reprezintă avansul obligatoriu la acontarea creditului, iar restul costurile colaterale, printre care alţi 3.000 de euro sunt reprezentaţi de comisionul pentru agenţia imobiliar

Procesul de obţinere a unui credit prin programul „Prima Casă” impune „costuri colaterale” care vă pot da complet peste cap bugetul. Practic, ca să poţi accesa creditul pentru noua locuinţă trebuie să dispui de până 10.000 de euro bani cash din care 3.000 de euro reprezintă avansul obligatoriu la acontarea creditului, iar restul costurile colaterale, printre care alţi 3.000 de euro sunt reprezentaţi de comisionul pentru agenţia imobiliară. Dacă iei o casă nouă sau eviţi agenţia imobiliară, tot va trebui să mizezi pe circa 6.000 de euro pe lângă împrumutul de la bancă.

Capital.ro a realizat o sinteză a tuturor taxelor, comisioanelor şi a altor cheltuieli obligatorii, cum ar fi, de exemplu, taxele notariale, comisionul de gestiune, asigurarea sau depozitul colateral. Însumând toate aceste cheltuieli, plus altele pe care le vom detalia în continuare, rezultă costuri suplimentare care depăşesc 3.000 de euro.

Taxe notariale, onorariu, TVA, ipotecă

Unele dintre cele mai mari cheltuieli adiţionale, dar obligatorii pentru programul „Prima Casă”, sunt cele legate de legalizarea actului de vânzare – cumpărare, precum şi de autentificare a contractului de ipotecă, care depăşesc, în medie, 4.000 de lei.

„Odată cu iniţiativa Guvernului de a oferi o serie de  facilităţi pentru achiziţionarea unei locuinţe de către tineri, în cadrul Programului Prima Casă, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a făcut propuneri concrete pentru a reduce considerabil costurile actelor notariale, respectiv ale contractului de vânzare – cumpărare şi ale contractului de ipotecă, prin aplicarea unei reduceri de 30% la onorariul perceput de notarul public. Adresa prin care Uniunea  Naţională a Notarilor Publici din România  a propus Ministerului Justiţiei aprobarea reducerii de onorariu este la semnat în mapa mistrului Justiţiei”, a declarat pentru capital.ro Miruna Popescu, purtător de cuvânt al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.

Potrivit acesteia, costurile care vor fi suportate de către cumpărator, respectiv onorariu, TVA şi taxa de publicitate imobiliară pentru autentificarea contractului de vânzare – cumparare a unui imobil având un preţ de vânzare de 60.000 de euro vor fi de 2.884 de lei, iar cele pentru autentificarea contractului de ipotecă pentru un credit în cuantum de 57.000 euro vor fi de 1.553 de lei, ceea ce duce la un total de  4.437 de lei.

La calcularea acestor taxe s-a ţinut cont de valoarea maximă garantată de stat prin acest program, respectiv 60.000 de euro, precum şi de nivelul maxim al creditului ce va putea fi accesat, respectiv 57.000 de euro, în condiţiile în care 3.000 de euro din cei 60.000 reprezintă avansul minim obligatoriu de 5%.

Depozitul colateral, de la 700 de euro la 7.500 lei

Depozitul colateral reprezintă una dintre condiţiile de bază pentru a putea accesa un credit. Potrivit normelor care însoţesc programul „Prima Casă”, depozitul colateral reprezintă echivalentul primelor trei rate de dobândă.

Potrivit informaţiilor obţinute de capital.ro ca urmare a anchetelor din seria INCOGNITO, dobânda plătită în primele 3 luni variază între aproximativ 230 de euro şi 250 de euro/lună, pentru creditele în euro, respectiv între 2.300 şi 2.500 de lei/lună pentru împrumuturile în lei.

Ca urmare, sintetizând aceste informaţii, ajungem la concluzia că valoarea depozitului colateral variază, în medie, de la 700-750 de euro, pentru depozitele în euro, până la 7.000-7.500 de lei pentru depozitele în moneda naţională.

Evaluare, asigurare, comision pentru agenţia imobiliară

O etapă importantă şi de neevitat în cadrul procesului de obţinere a unui credit prin programul „Prima Casă” o reprezintă evaluarea imobilului pe care vreţi să îl cumpăraţi.

Conform unui succint studiu de piaţă realizat de către capital.ro, costul mediu al unui raport de evaluare se ridică la aproximativ 400-500 de euro (TVA inclus!), indiferent de suprafaţa imobilului evaluat ori a numărului de camere.

Sugestia noastră este ca înainte de a alege evaluatorul din lista pusă la dispoziţie de bancă să verificaţi care este tariful practicat.

Asigurarea vă costă, în medie, între 60 şi 80 de euro pe an, la o valoare asigurată de 60.000 de euro, depinzând de fiecare societate de asigurare în parte, de bonusurile ori discounturile pe care le oferă. Unele bănci vă recomandă societatea de asigurare, altele lasă alegerea la dispoziţia clientului.

Sfatul capital.ro: alegeţi-o pe aceea care are cele mai mici costuri şi încheiaţi o asigurare strict la valoarea creditului, pentru că oricum asigurarea va fi cesionată în favoarea Ministerului Finanţelor.

Dacă veţi cumpăra imobilul prin intermediul unei agenţii imobiliare trebuie să aveţi în vedere şi comisionul acesteia, care este de 5-6% pe tranzacţie şi, de obicei, este plătit integral de cumpărător, dacă nu există o altă înţelegere cu vânzătorul. Prin urmare, la o valoare de 60.000 de euro, comisionul către agenţia imobiliară mai adaugă 3000-3600 de euro la lista cheltuielilor.

Comision de gestiune, taxă de înregistrare, comision confirmare sold

Cele mai mici ca valoare, dar importante şi ele, sunt comisioanele percepute de bancă, de Fondul de Garantare pentru IMM-uri, precum şi taxa de înregistrare la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Comisionul de gestiune perceput de către Fondul Naţional de Garantare se plăteşte anual, se aplică la sold şi este, în primii 3-4 ani, de aproximativ 200 de euro, cu mici diferenţe, fiind în cuantum de 0,37%.

Taxa de înregistrare la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a garanţiilor constituite în vederea garantării depozitului este de 67 de lei.

Trebuie avut în vedere, de asemenea, comisionul pentru transferul bancar din contul cumpărătorului în cel al vânzătorului sau comisionul de retragere numerar pentru plata către vânzător a contravalorii imobilului, după caz, care ajung de la 100-150 de euro, până la 400-500 de euro, în funcţie de bancă şi de tipul operaţiunii. Sunt bănci care nu percep comision de retragere, dar taxează transferul şi altele care taxează ambele operaţiuni.

În sfârşit, ultima plată, care este facultativă, dar uneori necesară, o reprezintă comisionul de confirmare a soldului, care poate ajunge la 40-50 de lei, în funcţie de bancă. Acest comision se aplică atunci când solicitaţi, pe parcursul derulării creditului, date despre sold.

Menţionăm că toate calculele au fost făcute pentru un apartament de 60.000 de euro, respectiv un credit de 57.000 de euro.

CALCUL FINAL PENTRU CREDIT ÎN EURO

– autentificarea contractului de vânzare – cumpărare: 2.884 de lei (680 de euro)
– autentificarea contractului de ipotecă: 1.553 de lei de lei (360 de euro)
– depozit colateral: 700-750 de euro
– evaluarea locuinţei: 400-500 de euro
– asigurarea locuinţei: 60-80 de euro/an
– comisionul de gestiune pentru Fondul Naţional de Garantare: 200 de euro/an
– comision agenţie imobiliară: 3.000-3.600 de euro
– taxa de înregistrare la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a garanţiilor constituite în vederea garantării depozitului: 67 de lei (15 euro)
– comision transfer bancar: 100-150 de euro, 400-500 de euro

Costuri colaterale totale: 5.665 –6.200 euro

CALCUL FINAL PENTRU CREDIT ÎN LEI
– autentificarea contractului de vânzare – cumpărare: 2.884 de lei (680 de euro)
– autentificarea contractului de ipotecă: 1.553 de lei de lei (360 de euro)
– depozit colateral: 7.000-7.500 de lei (1.650-1.750 de euro)
– evaluarea locuinţei: 400-500 de euro
– asigurarea locuinţei: 60-80 de euro/an
– comisionul de gestiune pentru Fondul Naţional de Garantare: 200 de euro/an
– comision agenţie imobiliară: 3.000-3.600 de euro
– taxa de înregistrare la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a garanţiilor constituite în vederea garantării depozitului: 67 de lei (15 euro)
– comision transfer bancar: 100-150 de euro, 400-500 de euro

Costuri colaterale totale: 6.365 – 6.900 de euro