"Bucharest City Tour" este un proiect pilot implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului împreună cu RATB și prevede o creştere graduală a numărului de persoane care vor utiliza acest mijloc de vizitare a Capitalei.
"Ne bucură că punem la dispoziţie un nou instrument care permite atragerea unui număr mai mare de turişti în Capitală, iar estimările noastre sunt optimiste: în trei luni vom înregistra aproximativ 80.000 de persoane transportate. De altfel, nu ne aşteptăm la transport de masă, nicăieri în lume aceste autobuze nu sunt pline", afirmă Adrian Criţ, directorul R.A.T.B.
Linia funcționează între orele 10.00-22.00, iar intervalul de succedare între vehicule este de 15 minute. Traseul are o lungime de 15,4 km, 14 staţii şi poate fi parcurs în aproximativ 50 minute.
Tarifele de transport pentru această linie, stabilite pe categorii de vârstă, sunt: 25 RON/bilet pentru adulţi şi 10 RON/bilet pentru copiii cu vârste între 7 şi 14 ani. Copiii cu vârsta de până la 7 ani, însoţiţi de adulţi, vor beneficia de transport gratuit.
Noua linie turistică este deservită de patru autobuze speciale, supraetajate, cu o capacitate de 77 locuri. Obiectivele turistice aflate de-a lungul traseului sunt: Casa Presei, Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul Antipa, Muzeul de Geologie, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Victoria, Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă, Biserica Creţulescu, Palatul Telefoanelor, Palatul CEC, Muzeul Naţional de Istorie, Palatul Parlamentului, Patriarhia Română, Hanul lui Manuc, Curtea Veche, Universitatea, Spitalul Colţea, Muzeul Municipiului Bucureşti, Teatrul Naţional, Muzeul Literaturii şi Academia de Studii Economice.