Peste 32 de miliarde de dolari a primit Ucraina în 2022. SUA au donat cel mai mult, potrivit Băncii Centrale din Ucraina, fiind urmată de Uniunea Europeană.
Potrivit Băncii Centrale din Ucraina, circa 40% din această sumă a venit din SUA, aproape 25% a provenit din UE, iar circa 8% de la Fondul Monetar Internaţional. Germania a cotizat și ea cu 1,6 miliarde de dolari.
SUA, nou ajutor militar pentru Ucraina
Casa Albă a anunţat vineri că Statele Unite vor furniza Ucrainei un nou ajutor militar, în valoare de trei miliarde de dolari, cel mai mare de până acum.
Acesta include vehicule blindate de infanterie şi de transport de trupe, precum şi obuziere, a precizat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
Washingtonul şi Berlinul anunţaseră încă de joi că vor livra Kievului blindate de infanterie – de tip Bradley din partea SUA şi model Marder din partea Germaniei.
225 de milioane de dolari din acest pachet sunt destinate modernizării armatei ucrainene și dezvoltării capacităților militare pe termen lung.
În total, pachetul de ajutor se va ridica la 3,75 miliarde de dolari, din care Statele Unite vor aloca 682 de milioane de dolari țărilor din flancul estic al NATO pentru achiziționarea de arme.
Șeful Departamentului de Stat, Antony Blinken, a clarificat că SUA anunță ajutor militar Ucrainei în valoare de peste 3,75 miliarde de dolari. Dintre acestea, 2,85 miliarde sunt pentru ajutor militar imediat, 225 milioane sunt pentru finanțare pentru consolidarea și modernizarea pe termen lung a armatei ucrainene. Alte 682 de milioane vor fi alocate partenerilor și aliaților europeni pentru a stimula și reumple proviziile de ajutor militar către Ucraina.
Totodată, șeful Biroului Președintelui, Andri Yermak, a spus că pachetul include:
proiectile HIMARS;
transportoare blindate;
rachete antiaeriene Sea Sparrow;
50 de vehicule de luptă Bradley.
Pe 5 ianuarie, după conversația dintre liderii SUA și Germaniei, Joe Biden și Olaf Scholz, a fost anunțat că Statele Unite intenționează să furnizeze Ucrainei vehicule de luptă pentru infanterie Bradley, iar Germania intenționează să transfere vehicule blindate Marder.
Anterior, pe 4 ianuarie, Franța anunța că va transfera tancul ușor AMX-10 RC.