Angajatorul este compania Mowlam Healthcare care oferă un salariu de 14 euro pe oră pentru asistenții care sunt în curs de înregistrare la autoritatea în domeniu (aproximativ 2.600 euro pe lună). Pentru asistenții înregistrați și pentru cei cu o experiență mai vastă, salariul presupune o remunerare începând cu 18 euro pe oră, ceea ce înseamnă peste 3.300 de euro pe lună.

Taxa de înregistrare la autoritatea locală, în valoare de 350 de euro, este asigurată de angajator. De asemenea, compania plătește și zborul către Irlanda, în limita sumei de 250 de euro. În plus, angajatorul oferă și asistență la găsirea cazării, transport către locul de muncă în zonele rurale, pauze plătite, un bonus de 25% pentru orele lucrate duminica, uniformă gratuită, întâmpinare și transfer de la aeroport. Anual, angajații beneficiază de patru săptămâni de concediu.

Sunt așteptate să-și depună CV-urile persoanele cu diplomă de asistent medical generalist. Experiența nu este obligatorie, dar prezintă un avantaj. De asemenea, candidații trebuie să cunoască limba engleză la un nivel mediu, să reziste la stres, să aibă o atitudine pozitivă, empatie, promptitudine în îndeplinirea sarcinilor într-o manieră orientata spre persoană etc.

Află AICI mai multe detalii despre aceste joburi de asistent medical în Irlanda și depune-ți CV-ul dacă ți se potrivește.