Peste 400 de milioane de lei pentru UAT-uri. Guvernul Ciucă a dat undă verde. Cum se vor împărți banii
În cursul zilei de vineri, 10 decembrie, Guvernul Ciucă a aprobat un act normativ prin care suma de 476,5 milioane de lei a fost alocată, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, mai multor unități administrativ-teritoriale.
Potrivit actului normativ, un număr de 105 unități administrativ-teritoriale din toate județele vor beneficia de finanțare. Aceste fonduri sunt alocate pentru acoperirea costurilor serviciilor de asistență socială și protecția copiilor, cât și pentru plata datoriilor legate de serviciile de termoficare și a unor cheltuieli ale proiectelor comunităților locale.
Amintim că Hotărârea aprobată în cursul zilei de luni a avut în vedere solicitările depuse de unitățile administrativ-teritoriale la Ministerul Dezvoltării în anul 2021.
Fonduri pentru unitățile administrativ-teritoriale care au nevoie de sprijin financiar
Guvernul a anunțat că va continua să aloce fonduri unităţilor administrativ-teritoriale care au nevoie de sprijin financiar, în baza solicitărilor transmise Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Mai mult decât atât, Guvernul analizează și solicitările pentru anul 2022 transmise de către Primăria Municipiului București dar și de alte unităţi administrativ-teritoriale, în scopul acordării subvenţiei pentru energia termică.
Câți bani se vor acorda
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a declarat că fiecare Consiliu Județean va primi suma de 6,5 milioane de lei, în timp ce fiecare reședință de județ va primi suma de 5 milioane de lei.
Așadar, Consiliul Județean Ilfov a primit suma de 11,5 milioane de lei, în timp ce municipiul Deva și Hunedoara au primit suma de 5 milioane de lei, spune ministrul Dezvoltării care mai precizează că reşedinţa de judeţ din Harghita a primit sprijin financiar la o alocare precedenţă, astfel că suma de 5 milioane de lei a fost distribuită între celelalte localităţi din judeţ.
De asemenea, actul normativ spune că fondurile alocate sunt necesare pentru finalizarea investiţiilor publice finanţate de stat sau din fonduri UE, precum şi pentru cheltuieli urgente ale autorităţilor publice locale.
”Fondurile au fost solicitate de Consiliile Județene pentru acoperirea costurilor serviciilor de asistență socială și de protecție a copiilor, respectiv de autoritățile locale pentru acoperirea unor datorii legate de serviciile de termoficare și a unor cheltuieli ale proiectelor comunităților locale, anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Ministrul a subliniat: fiecare Consiliu Județean va primi, în mod egal, suma de 6,5 milioane de lei, iar fiecare reședință de județ va primi 5 milioane de lei. Consiliul Județean Ilfov a primit o sumă totală de 11,5 milioane de lei, iar, în județul Hunedoara, atât municipiul Deva, cât și municipiul Hunedoara au beneficiat de suma de 5 milioane de lei, a adăugat ministrul, precizând că reședința de județ din Harghita a primit sprijin financiar la o alocare precedentă, astfel că suma de 5 milioane de lei a fost distribuită între celelalte localități din județ.
Astfel, potrivit actului normativ adoptat, 105 UAT-uri primesc, până la sfârșitul anului, 476.500.000 de lei. Fondurile alocate, astăzi, prin Hotărârea Guvernului, sunt necesare pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE, precum și pentru cheltuieli urgente ale autorităților publice locale.”, se arată în comunicatul de presă al ministerului.