Profitul net al companiei de tehnologie Apple a crescut cu aproape 90% în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2009, la 3,07 miliarde de dolari, iar veniturile au urcat cu aproximativ 50%, datorită performanţelor vânzărilor telefoanelor iPhone, transmite Reuters.
Veniturile Apple s-au situat, în intervalul ianuarie-martie, la 13,5 miliarde de dolari. Compania a vândut 8,75 de milioane de aparate iPhone în trimestrul încheiat în luna martie, volum dublu în raport cu cel de anul trecut. În Europa, veniturile au avansat cu 63%. Un calcul simplu arată că Apple a vândut în medie 97222 de iPhone-uri pe zi, adică peste 4.000 pe oră.
Compania consideră că tablet-PC-ul iPad va fi următorul produs care va propulsa vânzările. Aparatul a fost lansat pe piaţă la începutul acestei luni, cu vânzări de jumătate de milion de unităţi în prima săptămână.
Apple, care de obicei emite prognoze conservatoare, estimează venituri de 13-13,4 miliarde de dolari pentru perioada aprilie-iunie. Acţiunile companiei au urcat cu aproximativ 15% de la începutul anului, iar vineri au atins un nivel ridicat record.
SURSA: Mediafax