Poliţiştii ruşi de la departamentul antidrog au confiscat, la începutul săptămânii, peste 42 de kilograme de cocaină dintr-un depozit de flori din Sankt Petersburg.
Potrivit anchetatorilor, drogurile proveneau din America de Sud.
Marfa a fost descoperită luni, într-o cutie ce ar fi trebuit să conţină trandafiri şi alte flori, într-un depozit de profil din nordul oraşului Sankt Petersburg.
Conform primelor rezultate ale anchetei, drogurile ar fi ajuns în Rusia dinspre America de Sud, via Olanda, Germania şi Finlanda.
SURSA: Mediafax