Potrivit sursei citate, până la data de 1 martie 2016, în cadrul Comisiei Speciale au fost aprobate 2.031 de dosare, cu o valoare totală la plată de 8,2 milioane de lei, iar alte 7.257 de dosare sunt în curs de aprobare.
De asemenea, în perioada următoare, alte 2.500 de dosare vor intra în analiza Comisiei Speciale, care are ca principală atribuţie aprobarea sau, după caz, respingerea acestora, conform legislaţiei în vigoare, pentru care s-au primit de la creditorii de asigurare documentele necesare completării documentaţiei, precum şi 350 de dosare care conţin hotărâri judecătoreşti definitive.
În plus, tot Comisia Specială va analiza cele 4.407 de dosare aferente cererilor de plată pentru restituirea cotei parte din primele de asigurare, urmare a cererilor de denunţare a contractelor de asigurare formulate de către asiguraţii Astra.
'FGA recomandă tuturor creditorilor care au depus cereri de plată şi care au primit adrese prin care se solicită completarea documentaţiei întreprinderea din timp a demersurilor necesare, astfel încât să beneficieze de o plată cât mai rapidă a despăgubirilor. Reamintim potenţialilor creditori de asigurări ai companiei Astra Asigurări că, potrivit art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări doar după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului şi doar către păgubiţii care au depus cereri de plată şi care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor', se arată în comunicatul citat.
Conform datelor oficiale, FGA a înregistrat în evidenţele sale, până la data de 29 februarie 2016, un număr de 21.371 cereri de plată.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunţa, săptămâna trecută, că asiguraţii societăţii Astra pot depune în continuare la Fondul de Garantare a Asiguraţilor cererile de deschidere a dosarelor de daună.
În luna august 2015, ASF a dispus închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială a societăţii Astra. Cererea ASF de deschidere a procedurii falimentului a fost admisă de Tribunalul Bucureşti în data de 3 decembrie 2015, odată cu numirea KPMG Restructuring SPRL în calitate de lichidator judiciar provizoriu.
Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Fondul este o schemă de garantare în domeniul asigurărilor şi are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.AGERPRES