Peste 5.300 de firme și PFA-uri au intrat în insolvență în primele zece luni din 2022
Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență a crescut cu 10,68% în primele zece luni ale acestui an, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Datele arată că au fost înregistrate 5.387 de insolvenţe.
Aceleași date arată că cele mai multe firme și PFA-uri care au intrat în insolvență sunt din București – 920 – în creștere cu 2,91% faţă de aceeași perioadă a anului trecut.
Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că județul Bihor are 462 de firme intrate în insolvență, în creștere cu 33,04% față de aceeași perioadă a anului trecut. Urmează Cluj cu 389 de firme intrate în insolvență, în scădere cu 1,02% față de anul trecut, Timiș cu 237 de firme intrate în insolvență, în scădere cu 2,87% și Ilfov cu 217 de firme intrate în insolvență, în creștere cu 44,67% față de anul trecut.
Județele unde s-au înregistrat cele mai puțin insolvențe
Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a mai arătat că cele mai puțin insolvențe au fost înregistrate în județul Botoşani. Aici există 23 de firme în insolvență, cu 23,33% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. Urmează Harghita cu 24 de firme intrate în insolvență, o creștere cu 33,33% față de anul trecut, Covasna cu 26 de firme intrate în insolvență, în creștere cu 52,94% față de aceeași perioadă a anului trecut și Gorj, unde avem 27 de firme intrate în insolvență, o scădere cu 41,3% față de perioada ianuarie-octombrie 2021.
De asemenea, în luna octombrie a acestui an, au fost înregistrate 620 de insolvenţe. Cele mai multe dintre ele au fost înregistrate în Bucureși (93), Bihor (63), Cluj (33), Ilfov (24) și Constanța (24).
Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) mai arată că cel mai mare număr de insolvențe, pe domenii de activitate, a fost înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor. Aici avem 1.470 de firme intrate în insolvență, în creștere cu 3,3% față de primele zece luni ale anului trecut.
Un număr mare de firme intrate în insolvență a fost înregistrat și în domeniul construcțiilor, iar aici avem 1.041 de astfel de firme, în creștere cu 27,57% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Nu în ultimul rând, în industria prelucrătoare au fost înregistrate 690 de firme intrate în insolvență, în creștere cu 14,05% față de ianuarie-octombrie 2021.