Peste 50% dintre ucraineni sunt pregătiți să facă față unei invazii a Rusiei! Numărul celor care vor arme a crescut
Institutul Internațional de Sociologie din Kiev a efectuat un sondaj de opinie în cadrul căruia 57,5% dintre ucraineni spun că sunt gata să „reziste” în cazul unei posibile agresiuni a Rusiei asupra țării. De asemenea, sondajul mai arată că numărul celor care doresc să achiziționeze arme a crescut la 37,3% de la 33,3% în decembrie, scrie bucpress.eu.
Potrivit saondjului, 25% din respondenți au declarat că sunt gata să participe la acțiuni de rezistență civilă, asta în timp ce procentajul a fost de 21,7% la finalul anului trecut.
12,4% din respondenți au declarat că ar merge într-o regiune mai sigură, 7,5% – ar pleca în străinătate, iar 17,9% nu ar face nimic. Există și persoane care au avut dificultăți în a da un răspuns pentru această întrebare (7,6%), dar și persoane care nu au dorit să răspundă (1,2%).
Rusia continuă să aducă trupe la granița Ucrainei
CNN a trimis un raport în care precizează că desfășurarea de trupe ruse la granița Ucrainei este în creștere, cu toate că mesajele transmise de Moscova spuneau că trupele se vor retrage. De asemena, sursa anterior citată spune că numărul militarilor nu este suficient pentru o invazie.
Acest raport a putu fi întocmit potrivit serviciilor de informații ucrainene care spun că numărul total de trupe de la graniță a crescut în ultimele zile la peste 148.000. Acest număr cuprinde cele 126.000 de trupe de la sol.
Raportul mai arată că 87 de batalioane tactice ruse se află în alertă constantă în jurul Ucrainei, numărul crescând de la 53. Grupurile de luptă sunt formate din 800 – 1.000 de militari ruși.
Aceste cifre sunt confirmate de către Statele Unite ale Americii, însă atât americanii cât și europenii nu consideră că numărul militarilor ruși este prea mic pentru o invazie. Ei spun că un astfel de eveniment neplăcut ar putea avea loc oricând.
„Contingentul militar rus din apropierea graniței ucrainene este insuficient pentru a duce la bun sfârșit o agresiune armată la scară largă împotriva Ucrainei”, se arată în raportul serviciilor de informații de la Kiev.