Conform unui bilanț realizat de AFP, pandemia cauzată de infamul coronavirus a ucis cel puţin 539.620 de persoane în întreaga lume de când biroul OMS în China a anunţat apariţia bolii COVID-19, la sfârşitul lunii decembrie.
Peste 11.693.770 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus au fost oficial diagnosticate în 196 de ţări şi teritorii de la începutul epidemiei, dintre care cel puţin 6.145.500 sunt considerate acum vindecate.
Totuşi, acest număr de cazuri diagnosticate nu reflectă decât o parte din numărul real de infecţii. Unele ţări testează doar cazurile grave, altele folosesc testarea ca prioritate pentru monitorizare, iar multe ţări sărace au doar capacitate de screening limitată.
De la bilanţul realizat luni la 19:00 GMT, au fost raportate 4.466 de noi decese şi 168.927 de noi cazuri în întreaga lume. Ţările care au înregistrat cele mai multe noi decese sunt Statele Unite (733), Brazilia (620) şi Mexic (480).
Transmiterea coronavirusului
Organizația Mondială a Sănătății a fost nevoită să recunoască faptul că există „dovezi emergente” în ceea ce privește răspândirea coronavirusului prin aer.
Aceasta mișcare din partea organizației internaționale vine ca urmare a numărului mare de cercetătorii care au arătat că indiferent dacă este transportat de picături care plutesc în aer în urma unui strănut, sau de picături mai mici expirate care plutesc într-o cameră, noul coronavirus este transportat prin aer și poate infecta oameni atunci când este inhalat.
Există „dovezi emergente” despre răspândirea noului coronavirus prin aer, a recunoscut marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după ce mai mulţi oameni de ştiinţă au cerut acestei organizaţii să îşi actualizeze recomandările şi comunicările oficiale despre felul în care maladia respiratorie COVID-19 se transmite în comunităţile umane.
„Am discutat despre posibilitatea răspândirii pe calea aerului şi prin aerosoli drept una dintre căile de transmitere a COVID-19”, a declarat la o conferinţă de presăMaria Van Kerkhove, expert tehnic din cadrul OMS pe durata pandemiei de COVID-19.
Anterior, OMS a spus că virusul care cauzează maladia respiratorie COVID-19 se transmite în primul rând prin mici picături de secreţii expulzate din nasul şi gura unei persoane infectate şi care ajung apoi foarte repede pe sol.
Dar, într-o scrisoare deschisă adresată organizaţiei cu sediul la Geneva, publicată luni în revista Clinical Infectious Diseases, 239 de oameni de ştiinţă din 32 de ţări au subliniat existenţa unor dovezi care ar arăta că acele particule virale ce plutesc prin aer pot să le infecteze pe persoanele care le inhalează. Întrucât astfel de mici particule exhalate de persoane infectate pot să plutească mai mult timp prin aer, oamenii de ştiinţă au cerut OMS să îşi actualizeze ghidul de recomandări.