Potrivit studiului, mai mult de jumătate dintre respondenţi deţin carduri de credit, dintre aceştia 65% fiind posesorii unui singur card, în timp ce restul au două sau chiar trei carduri.
37,89% dintre respondenti au declarat că au solicitat un card de credit pentru a avea la dispoziţie o sumă mai mare de bani, în timp ce 19,43% au apelat la acesta pentru o urgenţă. De asemenea, 17% din deţinătorii de card de credit afirmă că l-au utilizat pentru acoperirea cheltuielilor lunare, inclusiv datorii, iar un procent similar, pentru cumpărături importante.
Pe lista cumpărăturilor efectuate de români cu ajutorul cardului de credit se află produsele din supermarket (57,4%) (alimente, produse de curăţenie şi îngrijire personală), electronice, gadgeturi, electrocasnice şi tehnologie (39,13%), dar si articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte (24,8%). De asemenea, românii mai utilizează cardurile de credit la plata facturilor (17,35%), dar și pentru diferite distracții precum cadouri, vacanţe, călătorii (12,78%).
Peste jumătate dintre posesorii de carduri de credit îl utilizează de mai multe ori pe lună, 18,31% doar o dată pe lună, iar 17,31% din respondenţi au declarat ca folosesc cardul de credit ocazional, doar pentru urgențe. La ultima tranzacţie efectuată prin cardul de credit, peste 41% din respondenţi declară că au plătit între 50 și 200 lei, doar un sfert dintre ei indicând o sumă între 200 și 500 lei.
Reducerile ataşate cardurilor reprezintă unul dintre motivele pentru care românii aleg aceste produse bancare. Prin programul „Reduceri Deştepte“ posesorii de carduri emise de Banca Românească au acces la reduceri de până la 35% în magazinele şi locaţiile partenere, pe tot parcursul anului.
Peste 57% din cheltuielile românilor pe cardul de credit sunt la supermarket
8 iunie 2012, 16:23
Ultima modificare în 9 martie 2019, 01:37
Potrivit unei cercetări on-line realizate de Banca Românească, în perioada 1-31 mai 2012, pe un eşantion de 9.093 de respondenţi, majoritatea deținătorilor de carduri de credit lasă cei mai mulți bani la hipermarket, iar cei mai mulți dintre ei declară că valoarea unei tranzacții este cuprinsă între 50 și 200 de lei
Etichete: bank,
card de credit
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook