Continuă controalele în toată ţara după scandalul azilelor groazei din Ilfov.
Bilanţul până la acest moment al controalelor: 30 de centre închise, 36 suspendate
Echipele de inspectori au continuat să meargă pe teren şi sâmbătă, 15 iulie, iar numărul centrelor pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii închise în urma controalelor autorităţilor a ajuns la 30.
Pentru un număr de 36 de unităţi, a fost decisă suspendarea activităţii.
În urma tuturor acestor controale, au fost aplicate amenzi care depăşesc deja 1,2 milioane de lei, se arată în informarea oficială a autorităţilor.
Începând de luni, 10 iulie, şi până sâmbătă, 15 iulie, inclusiv, la nivel naţional au fost efectuate controale la 2.658 de servicii sociale, indică raportările transmise de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti.
Referitor la centrele sociale închise, este vorba despre 30 de centre (sau componente ale acestora), din care 11 în Bucureşti, câte două în Constanţa, Dolj, Giurgiu, Maramureş, Teleorman şi câte unul în Călăraşi, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Tulcea şi Vaslui.
Autorităţile au decis şi suspendarea activităţii pentru 36 de centre pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii: Arad (1), Bucureşti (16), Cluj (1), Dolj (1), Giurgiu (7), Ilfov (4), Olt (1), Satu Mare (1), Timiş (3), Vâlcea (1).
Cât despre amenzi, din informarea oficială reiese că au fost aplicate 114 sancţiuni contravenţionale, din care 16 avertismente şi 98 de amenzi, în cuantum total de 1.251.000 de lei.
Situaţia controalelor efectuate sâmbătă, 15 iulie, la nivel naţional
Sâmbătă, 15 iulie, au fost verificate 178 de centre şi au fost dispuse următoarele suspendări/ inchideri temporare:
- Geovio Iovistel SRL – Centrul Nicolas – Miruna;
Tip: privat
Judeţ Ilfov, com. Dobroieşti, str. Magnoliilor nr. 10
Furnizor acreditat
Serviciu nelicenţiat
Beneficiari: 13 persoane vârtnice
Motiv: lipsă casă de marcat
Instituţia care a dispus suspendarea: IJP
Beneficiari relocaţi: NU
- Asociaţia Acasă la Bunicii Mei – Cămin pentru Persoane Vârstnice
Tip: privat
Municipiul Bucureşti, sector 5, Bld. Pieptănari nr. 66A,
Beneficiari: 53 persoane vârstnice
Furnizor acreditat
Dosar de licenţiere serviciu depus la MMSS în data de 03.07.2023
Motiv încetare: condiţii igienico-sanitare precare
Instituţia care a dispus: CPC, DSP, DSVSA
Beneficiari relocaţi: NU
- Asociaţia Acasă la Bunicii Mei – Cămin pentru Persoane Vârstnice
Tip: privat
Municipiul Bucureşti, sector 5, str. Filofteia Gheorghiu nr. 5
Beneficiari: 11 persoane vârstnice
Furnizor acreditat
Serviciu nelicenţiat
Motiv încetare: condiţii igienico-sanitare precare
Instituţia care a dispus: CPC, DSP, DSVSA
Beneficiari relocaţi: DA
Termen de relocare: în curs de relocare
- Cămin de bătrâni
Tip: privat
Municipiul Bucureşti, sector 6, str. Pădurarilor nr. 59A
Beneficiari: 11 persoane vârstnice
Furnizor neacreditat
Serviciu nelicenţiat
Motiv încetare: lipsă avize/ autorizaţii
Instituţia care a dispus: CPC, DSP, DSVSA,
Beneficiari relocaţi: NU
- Asociaţia San Francisco – Centrul rezidenţial de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Vârstnice
Tip: privat
Municipiul Giurgiu, str. Clopotari nr. 16
Beneficiari: 11 persoane vârstnice
Furnizor acreditat
Serviciu nelicenţiat
Motiv încetare: condiţii igienico-sanitare precare
Instituţia care a dispus: AJPIS
Beneficiari relocaţi: DA
Termen de relocare: în curs de relocare la CPV Singureni, Giurgiu
- Asociaţia Viaţă şi Lumină – Centrul rezidenţial
Tip: privat
Municipiul Bucureşti str. Izbiceni nr. 5-9
Beneficiari: 13 copii
Furnizor acreditat
Serviciu licenţiat
Motiv suspendare: igienizare grupuri sanitare
Instituţia care a dispus: CPC
Beneficiari relocaţi: NU
- Asociaţia Viaţă şi Lumină – Casa de Tip Familial 1
Tip: privat
Municipiul Bucureşti, str. Izbiceni nr. 5
Beneficiari: 15 copii
Furnizor acreditat
Serviciu licenţiat
Motiv încetare: igienizare grupuri sanitare
Instituţia care a dispus: CPC
Beneficiari relocaţi: NU
- Asociaţia Viaţă şi Lumină – Centru rezidenţial
Tip: privat
Municipiul Bucureşti, str. Izbiceni nr. 5-9
Beneficiari: 50 tineri
Furnizor acreditat
Serviciu licenţiat
Motiv încetare: igienizare grupuri sanitare
Instituţia care a dispus: CPC
Beneficiari relocaţi: NU
- Asociaţia Casa Dobrogeană – Cămin pentru Persoane Vârstnice
Tip: privat
Municipiul Tulcea, str. Livezilor nr. 2C
Beneficiari: 48 persoane vârstnice
Furnizor neacreditat
Serviciu nelicenţiat
Motiv încetare: lipse avize-autorizaţii (fostă pensiune)
Instituţia care a dispus: CJPC
Beneficiari relocaţi: NU (deocamdată)
- Asociaţia Casa Liana – Centrul de Îngrijiri Persoane Vârstnice Casa Liana
Tip: privat
Mun. Arad, str. Meşterul Manole nr. 36
Beneficiari: 25 persoane vârstnice
Furnizor acreditat
Serviciu licenţiat
Motiv: Condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare
Instituţia care a dispus: CJPC
Beneficiari relocaţi: NU