Printre cele mai active companii care permit această practică se numără cele din domeniul media, retail şi producţie, însă majoritatea omit implementarea unor soluţii de securitate şi gestiune integrată a dispozitivelor mobile, situaţie care expune organizaţiile la riscuri considerabile.
„Cele mai multe companii care încurajează angajaţii să utilizeze propriile dispozitive mobile în interes de serviciu nu conştientizează riscurile cauzate de pierderea sau furtul acestora şi consideră angajaţii principalii responsabili privind securitatea informaţiilor stocate. Accesul neautorizat la date confidenţiale din partea unor persoane necunoscute reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri la care companiile se expun în momentul utilizării dispozitivelor mobile”, a explicat Vlad Stănescu, SAP Mobility Solutions.
Informaţiile de business sunt de cele mai multe ori transmise prin email şi stocate individual, pe dispozitive mobile personale sau pe site-uri terţe de transfer de fişiere, însă aceste metode sunt considerate nesigure de către departamentele IT din cadrul companiilor.
Potrivit unui studiu internaţional, 80% dintre angajaţi accesează documente când sunt în afara companiei; 66% utilizează platforme terţe pentru transferul fişierelor, iar aproape 90% dintre aceştia nu cer acordul personalului IT şi 77% utilizează propriile dispozitive mobile pentru serviciu.
Astfel, principalele aspecte ce trebuie avute în vedere în momentul utilizării dispozitivelor mobile personale în interes de serviciu sunt comunicarea şi conectarea securizată la reţelele organizaţiei, criptarea datelor rezidente pe dispozitive, precum şi administrarea sau urmărirea acestora la distanţă.