Întrebaţi care ar fi primele probleme de care s-ar ocupa în situaţia în care ar deveni un leader mondial, 50% dintre tineri au mai menţionat terorismul şi încălzirea globală & poluarea, iar 98% consideră că progresul nu este despre a consuma mai mult, ci despre a consuma mai bine. De asemenea, 88% dintre ei consideră că societatea ar fi una mai bună dacă oamenii ar fi mai concentraţi pe a împărţi lucruri cu ceilalţi şi nu pe a le deţine.
Procentajul cel mai ridicat în rândul tinerilor este întâlnit în cazul utilizării serviciilor de crowdfunding (28%), car sharing-ul fiind menţionat de 18% dintre aceştia, în timp ce apartment sharing-ul şi ride sharing-ul de un procent de doar 13% şi, respectiv, 11%, fiind concepte de business aflate încă la început.
'Considerându-se informaţi şi cu acces permanent atât la lumea din jurul lor, cât şi la lumea aflată departe de ei, tinerii actuali simt însă şi nevoia de a fi diferiţi unii de ceilalţi. Conform studiilor calitative desfăşurate de noi, aceştia aleg să utilizeze branduri care le oferă experienţe aspiraţionale şi noi modalităţi de exprimare a personalităţii lor. Ei vor să definească branduri şi să facă parte din ADN-ul lor', spune Lăcrămioara Loghin, coordonatorul studiului.
Dacă în Occident, Twitter şi Instagram sunt cele mai utilizate platforme sociale, în România Facebook-ul se bucură în continuare de cea mai mare popularitate în rândul tinerilor. Tinerii din afară sunt însă mult mai precauţi când vine vorba de conţinutul pe care îl share-uiesc pe această reţea de socializare, datorită faptului că părinţii sau alte rude deţin un cont pe Facebook.
Un număr de 9 din 10 tineri români aleg însă să utilizeze Facebookul zilnic. Pentru WhatsApp optează zilnic 5 din 10 tineri, în timp ce pentru Instagram 2 din 10. Twitter nu se află pe lista preferinţelor tinerilor din România, mai puţin de unu din 10 fiind activ zilnic pe această reţea de socializare.
Studiul cantitativ a fost realizat în luna noiembrie 2015, universul cercetării fiind reprezentat de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani, rezidente în mediul urban şi utilizatoare de internet.
SURSA: Agerpres