Reportul la categoria I a jocului Loto 6/49 pentru tragerea de joi depăşeşte 6,7 milioane de euro, iar la Joker, pentru aceeaşi categorie, se înregistrează un report istoric de peste 3,7 milioane de euro, potrivit datelor Loteriei Române.
La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report de peste 29 milioane de lei, în timp ce la Joker de peste 16,5 milioane de lei. La Noroc este în joc un report cumulat ce depăşeşte 1,4 milioane de lei.
De asemenea, la tragerea Noroc Plus se înregistrează un report în valoare de peste 158.400 de lei, iar la Super Noroc reportul depăşeşte 45.500 de lei. La tragerea Loto 5/40, la categoria I, reportul este în valoare de peste 36.200 de lei.
La tragerile loto de duminica, 5 octombrie, Loteria Română a acordat 28.879 câştiguri în valoare totală de peste 2.535.400 lei.