Peste 700.000 de turişti români sunt aşteptaţi să viziteze Turcia anul viitor

stramtoarea Bosfor Turcia

SURSA FOTO: Dreamstime

Consilierul preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din Turcia (TURSAB) a declarat marți, 9 noiembrie, că peste 700.000 de turişti români sunt aşteptaţi să viziteze Turcia anul viitor, comparativ cu cei 270.000 de turiști din acest an.

Peste 700.000 de turişti români sunt aşteptaţi să viziteze Turcia anul viitor

„Aceasta înseamnă că în următorii ani vom atinge, cu uşurinţă, cifra de un milion de turişti români în Turcia”, a declarat Tansu Demir, potrivit informațiilor transmise de agerpres.ro

Conform acestuia, se ştie încă de pe acum că turiştii români au făcut rezervări pentru anul viitor la Istanbul, în Cappadocia şi în staţiunile din Antalya. Însă marea majoritate a turiştilor români vizitează Turcia în perioada cuprinsă între luna aprilie şi sfârşitul lunii septembrie, iar touroperatorii turci ar dori să le ofere şi alte tipuri de turism decât cel estival.

Pe de altă parte, Cuneyt Tansu Demir a precizat că schimburile de turişti dintre România şi Turcia nu trebuie să se deruleze într-un singur sens.

„Având în vedere că la nivel mondial există 12 milioane de turişti turci, o parte din aceştia ar putea să viziteze România, dacă nu ar exista obstacolul obţinerii vizelor”, a apreciat consilierul turc, care a făcut un apel către autorităţile române să faciliteze obţinerea vizelor pentru cetăţenii turci care doresc să viziteze România.

La rândul său, Corina Martin, proprietara agenţiei Mistral Tours Constanţa şi fost preşedinte al ANAT a menţionat că în timp ce Turcia este de mai mulţi ani destinaţia turistică numărul unu pentru români, trebuie dezvoltate mai mult sosirile turiştilor turci în România.

„Dacă vom reuşi să facem asta, aeroporturile din România şi cele din Turcia vor avea mai mulţi pasageri câştigaţi, iar agenţiile de turism din cadrul TURSAB şi agenţiile din cadrul ANAT vor avea mai mulţi clienţi”, a adăugat Corina Martin.

Obţinerea vizelor este o problemă reală

„Într-adevăr viza pentru România, pentru cetăţenii turci, se obţine destul de greu. Durează. Trebuie trimise paşapoartele la Ambasada de la Ankara sau la Consulatul din Istanbul. Şi este o procedură destul de lungă care nu ne dă nouă voie în agenţii să vindem de pe azi pe mâine, sau de astăzi pentru weekend-ul viitor, un pachet turistic la Constanţa de exemplu”, a precizat Corina Martin.