Potrivit unui raport Amnesty International (AI) publicat joi, la nivel mondial, cel puţin 7.000 de cadre medicale au murit din cauza COVID-19, iar Mexicul a fost ţara cea mai afectată, relatează Afp, citată de agerpres.
„Faptul că peste 7.000 de persoane au murit încercând să-i salveze pe alţii reprezintă o criză de o amploare considerabilă”, a declarat Steve Cockburn, şeful programului de Justiţie socială şi economică al Amnesty International, citat într-un comunicat.
În ceea ce privește numărul deceselor, printre aestea cel puţin 1.320 au survenit în Mexic, „cel mai mare număr cunoscut pentru o singură ţară”, notează raportul intitulat „Preţul plătit pentru îngrijiri medicale”.
În urmă cu câteva săptămâni, un raport precedent al Amnesty International, publicat pe 13 iulie, menţiona 3.000 de victime în rândul angajaţilor în domeniul sănătăţii în întreaga lume. Situaţia se explică prin creşterea numărului de cazuri de infectări cu COVID-19 în mai multe ţări, precum şi printr-o disponibilitate mai mare a informaţiilor.
Peste 1000 de decese în Statele Unite
Lista deceselor este una sumbră. După Mexic se află Statele Unite (1.077 de decese), Marea Britanie (649), Brazilia (634), Rusia (631), India (573), Africa de Sud (240), Italia (188), Peru (183), Iran (164) şi Egipt (159), potrivit Amnesty.
„Toate cadrele medicale au dreptul să fie în siguranţă la locul de muncă, este scandalos că atât de mulţi oameni plătesc cel mai ridicat preţ”, a adăugat Cockburn.
În opinia sa, numărul declarat al victimelor în domeniul sănătăţii ar putea fi mai mic decât cel real în mai multe ţări, iar faptul că guvernul mexican dispune de o situaţie detaliată ar explica numărul mare declarat în această ţară în comparaţie cu alte state.
La nivel mondial, există 26,1 milioane de persoane infectate cu noul coronavirus şi peste 865.000 de decese provocate de COVID-19.
Nici în România situația nu este favorabilă. După doar două luni de la debutul pandemiei opt medici și asistente au murit din cauza coronavirusului, iar numărul a continuat să crească pe parcursul ultimelor luni.