Bugetul conaționalilor este identic cu cel al belgienilor și dublu față de cât și-au propus croații să cheltuiască. Topul darurilor cumpărate online pe care vor să le pună românii sub brad este dominat de produsele de beauty și îngrijire, spre deosebire de restul europenilor, care pun accent pe cărți sau jucării.
Dintre cele 21 de țări analizate, România se află la jumătatea clasamentului, după suma medie pe care vor să o cheltuiască online pe cadourile de Crăciun. Țara noastră devansează, astfel, state cu economii mai puternice și e-commerce mult mai dezvoltat, precum Olanda, Polonia, Portugalia sau Ungaria.
„Sondajul reflectă clar apetitul dezvoltat al românilor pentru cumpărăturile online. 93% dintre respondenți spun că vor achizițona online cadouri pentru cei dragi. Astfel, țara noastră este în fruntea statelor cu cea mai mare intenție de cumpărare online de Crăciun. Cifrele sunt peste așteptări, având în vedere că doar 37% dintre cei chestionaţi se declară cumpărători online fideli. În schimb, în Olanda, țară cu cei mai mulți e-shop-eri fideli, doar jumătate vor să achiziționeze daruri de Sărbători din e-commerce”, declară Lucian Aldescu, CEO DPD România.
România se află pe primul loc în clasament și după diferența de buget față de anul trecut. Potrivit sondajului, 43% dintre respondenți vor aloca anul acesta sume mai mari pentru cadouri. Românii sunt urmați în top de lituanieni, iar la polul opus se află Germania, țară în care doar 14% dintre internauţi vor aloca bugete mai mari pentru surprizele de sub brad.
Ce cadouri vor primi românii de Crăciun
Produsele pe care vor să le pună românii sub brad sunt, cu precădere, cele de înfrumusețare și de îngrijire corporală, preferate de 55% dintre respondenți. La polul opus se află pantofii, jocurile video, articolele sportive și electrocasnicele, care reprezintă o opțiune de cadou pentru mai puțin de 20% dintre cei intervievați.
Doar lituanienii mai consideră produsele de înfrumusețare, în proporție de 52%, prima variantă de cadou pentru cei dragi. În schimb, cărțile sunt pe primul loc în lista de daruri de Sărbători pentru cehi, unguri, austrieci, belgieni, nemți, italieni, portughezi sau elvețieni. Pe de altă parte, jucăriile ocupă prima poziție în topul preferințelor pentru croați, polonezi, sloveni, estoni, francezi, letoni, olandezi și spanioli.