În cadrul unei dezbateri organizate la sediul Ministerului Sănătăţii pe marginea proiectului de Ordin pentru modificarea Ordinului nr. 962/2009 pentru aprobarea normelor privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor şi drogheriilor, reprezentanţii farmaciştilor au atras atenţia asupra modificărilor de norme referitoare la spaţiu, în speţă la obligativitatea existenţei unui vestiar ca încăpere de sine stătătoare. 

"Ca să pot să creez un spaţiu nou trebuie să iau de undeva, pentru că nu pot să construiesc deasupra farmaciei. Normele de compartimentare a unui spaţiu care deja există nu se pot modifica din mers. Se doreşte aplicarea lor? Da, să se aplice de acum încolo, la autorizări. (…) Aveţi în vedere că modificarea aceasta de spaţiu pe care o impune Ministerul Sănătăţii… la două constatări de neregularitate – ar însemna să se suspende autorizaţia. Îmi fac o idee aproximativă: eu zic că mai mult de jumătate din farmaciile din ţară nu au cum, în secunda doi, să se conformeze acestor norme", a precizat Prisada, într-o declaraţie acordată presei. 

Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Braşov, Mirela Zamfirescu, a declarat că în cadrul farmaciilor deja autorizate, compartimentarea a fost făcută, iar crearea unui loc special pentru vestiar ar presupune investiţii, greu de suportat pentru o unitate din mediul rural. În plus, există farmacii cu un singur angajat, în cazul cărora nu se justifică amenajarea unui vestiar ca încăpere de sine stătătoare. 

"Eu funcţionez ca şi farmacie din 2003, după normele intrate în vigoare atunci. Acum, conform art. 20, al. g. – vestiarul trebuie să fie încăpere de sine stătătoare, iar aceasta este considerată deficienţă critică. La două controale ale DSP-ului, farmacia mea trebuie închisă. (…) Nu este corect. Aceste norme nu trebuie aplicate retroactiv", a spus ea. 

Răzvan Prisada a explicat că un alt motiv de nemulţumire constă în mutarea inspecţiilor de autorizare şi supraveghere a funcţionării farmaciilor de la Direcţia Farmaceutică şi Dispozitive Medicale (din cadrul Ministerului Sănătăţii) la direcţiile de sănătate publică judeţene. 

"Nu există personal pregătit la nivelul DSP-urilor, nu avem – din câte ştiu eu – decât patru farmacişti angajaţi în DSP-uri la nivelul întregii ţări. (…) Suntem pentru reglementarea modului în care inspecţia farmaceutică trebuie făcută, dar ea trebuie stabilită clar: ce norme trebuie făcute, de către cine trebuie făcute şi trebuie să existe personalul instruit să facă asta. Nu poţi să iei nici măcar un farmacist, cu minim doi ani vechime, şi să îl pui să inspecteze unităţi care funcţionează de 20 de ani, în condiţiile în care nu te-ai asigurat că el este pregătit şi înţelege ce trebuie să facă", a subliniat el. 

Un alt subiect abordat în cadrul dezbaterii a fost colectarea medicamentelor expirate de la pacienţi, în contextul în care unii farmacişti au precizat că păstrarea acestor produse în acelaşi depozit cu cele noi ar duce la apariţia infecţiilor nosocomiale. 

"Colegii noştri au cerut acum reglementarea – credem noi că ar fi important şi cu acceptul şi colaborarea Ministerului Mediului – a situaţiei acestor medicamente, returnate de la pacienţi, neutilizate, expirate, deteriorate sau distruse, care pot fi contaminate microbian – pentru că le-au folosit oameni bolnavi. În toată lumea civilizată aceste lucruri se pot face şi prin intermediul farmaciei, dar nu în modul în care este la noi acum şi nici măcar acesta nu e dus până la capăt. Nu pot să le duc în depozit, să le pun lângă medicamentele care vor ajunge la pacienţii noştri", a explicat Prisada. 

Subsecretarul de stat în MS Dan Octavian Alexandrescu a precizat că reprezentanţii ministerului vor analiza observaţiile făcute şi că înainte de publicarea ordinului în Monitorul Oficial ar mai putea fi organizată o discuţie punctuală pe textul respectiv. 
AGERPRES