Peste o mie de români sunt în pericol. Și-ar putea pierde locul de muncă. Claudiu Năsui e la mijloc

Ministrul Economiei

Peste o mie de români sunt în pericol să rămână fără loc de muncă. Situația a fost prezentată de sindicaliști, iar Claudiu Năsui este în centrul discuțiilor. Mai exact, aceștia îl acuză pe ministru că blochează trecerea combinatului siderurgic din Târgoviște în proprietatea statului.

Potrivit ultimelor informații, sindicaliștii conisderă că ministrul Economiei, Claudiu Năsui blochează trecerea combinatului siderurgic din Târgoviște în proprietatea statului. În acest context, sursa citată precizează că locurile de muncă a peste o mie de români sunt în pericol, iar România va deveni dependentă de oețl de import. De cealaltă parte, Ministerul susține că nu vrea să facă o „naționalizare‟ și caută investitori privați.

De mneționat este faptul că, Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște se află în insolvență din anul 2013, când grupul rus Mechel s-a retras din România. În acel an, Mechel și-a vândut cele cinci combinate din România la un preț de 230 de lei către o firmă de apartament, Invest Nikarom, aceasat din urmă fiind deținută de către Viktor Chumakov, un cetățean rus.

Mai exact este vorba despre combinatele de la Târgoviște, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oțelul Roșu și Laminorul Brăila.

Din 2013 și până în prezent însă, situația financiară a acestora s-a deteriorat considerabil, iar cei o mie de angajați de la Târgoviște au fost notificați că vor fi concediați în urmă cu trei săptămâni.

În ceea ce privește domeniul de activitate al combinatului, la Târgoviște se producea oțel-beton, folosit în construcții, poduri și autostrăzi. Pe lângă acestea, combinatul mai putea realiza și oțeluri din aliaje speciale, pentru industria de apărare. Datele fiscale arată pesimist. În 2020, compania a anunțat o cifră de afaceri de 44,6 milioane de lei și o pierdere de 62,3 milioane.

În 2019 pe de altă parte, combinatul avea afaceri de 590 de milioane și un profit net de 140 de milioane de lei.

Guvernul a modificat legislația

În toamna anului 2020, lucrurile s-au schimbat, Guvernul modificând legislația astfel încât statul să poată prelua active industriale funcționale în contul datoriilor. În acest context, Virgil Popescu, fostul ministru al economiei și actual ministru al energiei, anunța în noiembrie că unitatea va fi preluată de stat.

El susținea atunci că nu se mai pot distruge companii vitale, unde investitorul ”și-a bătut joc de activele companiei”.

„Nu mai permitem distrugerea unor companii vitale, precum COS Târgovişte. Acolo, practic, şi-a bătut joc investitorul de activele companiei. Modificările aduse ne vor permite să luăm activele funcţionale industriale în contul datoriilor pe care acea companie le are către ANAF şi să le reintroducem în circuitul economic.

Practic, prin aprobarea acestei ordonanţe, nu mai putem vorbi că economia românească va fi tăiată la fier vechi, ci va fi repusă în circuitul economic prin metoda dării în plată”, spunea Virgil Popsescu.

Compania a pregătit actele

Trebuie menționat faptul că, compania dâmbovițeană a realizat chiar și actele necesare. Mai exact, potrivit profit.ro, activul funcțional de producere a oțelului-beton a fost evaluat la 301,83 milioane de lei.

Din această sumă ar fi urmat să se scadă datoriile de mediu, în valoare de 28 milioane de lei, precum și TVA datorată, suma ridicându-se la 57,3 milioane de lei sau la 32,4 milioane de lei, în funcție de statutul companiei de stat ce ar fi urmat să preia activitatea (impozabilă sau nu), conform sursei citate.

Având în vedere faptul că datoriile la Fisc ale combinatului sunt de puțin peste 200 de milioane de lei, operațiunea ar fi urmat să acopere tot, însă noul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, nu își dorește „naționalizare”.

O reacție vine din partea purtătorului de cuvânt al Ministerului Economiei, Ionuț Tudorică. Acesta a declarat pentru Libertatea că nu va exista nicio naționalizare.

„Nu va fi nicio naționalizare sub ministrul Claudiu Năsui. Am discutat cu mai multe sindicate de-acolo. Căutăm un investitor pentru activul funcțional. Proprietarii vor să dea activul statului în contul datoriilor.

Ei sunt în procedură de insolvență și e pus sub procedura de administrare judiciară. Administratorul judiciar poate vinde pentru acoperirea datoriilor la ANAF”, a declarat, Ionuț Tudorică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Economiei.

Claudiu Năsui, amenințat cu plângere penală

De menționat este faptul că, surse au declarat pentru Libertatea că grupul patronat de indianul Sanjeev Gupta, Liberty Steel ar fi intersat de acest combinat. Totodată, mai este interesată și o firmă din Germania, potrivit surselor citate.

În acest context, liderul Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu Bogdan Hossu, îl amenință cu plângerea penală pe Claudiu Năsui.

„Toate documentele sunt făcute pentru darea în plată și stingerea datoriei, lipsește doar semnătura domnului Năsui. Vom face plângere penală împotriva sa. Secretarul de stat Daniela Nicolescu a semnat, dar fără semnătura domnului Năsui nu se poate face nimic. Nu știm de ce a vrut să fie ministru dacă nu face nimic.

La Târgoviște se producea oțel-beton pentru construcții, plus game de oțeluri aliate, ce se puteau folosi în industria de apărare. De un an combinatul stă, nu funcționează, așteptăm o soluție din partea statului. Nu vom avea oțel nici să facem un cui în România. La Târgoviște se făcea oțel din fier vechi, acum se importă oțel din Rusia, Turcia”, a spus acesta.

O reacție vine și din partea fostului ministru al Economiei, Virgil Popsescu. Contactat de Libertatea, acesta a declarat că susține în continuare preluarea combinatului de către stat.

Acesta a aminitit că el a fost cel care a inițiat ordonanța care a modificat cadrul legal astfel încât să poată fi preluate și active industriale.

„Eu am susținut și susțin în continuare preluarea. Am semnat, vrem să readucem activele industriale funcționale în circuitul economic. Eu mă uit pe balanța comercială și văd că importăm oțel. Nu am cum să nu susțin, eu am inițiat anul trecut ordonanța (care a modificat cadrul legal astfel încât să poată fi preluate și active industriale – n.r.)”, a spus fostul ministru al Economiei.