Peste 100 de universități din 15 țări vor fi prezente la cel mai mare târg internațional de universități din Europa de Est, RIUF, care își deschide porțile pe 17 martie, la Sala Palatului
Târgul educațional se află la a zecea ediție și durează două zile. Peste 100 de universități din 15 țări își vor prezenta ofertele la
Vizitatorii târgului vor avea acces la această ediție la peste 500 de tipuri de programe de licență și la peste 300 de master, oferite de expozanți din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Suedia, Grecia, SUA, Germania sau Franța. Printre aceștia se numără și câteva dintre primele 30 de universități din lume (conform topului QS), cum ar fi University of Cambridge (locul 1 în lume), Imperial College London (locul 6), Princeton (locul 13) şi King’s College London (locul 27). Universitatea Harvard, care se află pe locul doi în lume, va susține o prezentare despre experiența românilor la această universitate de top.
Accesul la prezentările susţinute de universităţi este gratuit, singurul cost fiind al biletului de intrare, iar prioritate au persoanele înscrise pe site.
Elevii și studenții în ani terminali pot afla dacă sunt admiși pe loc, în urma unui interviu de 15 minute. Tot ce trebuie aceștia să facă este să descarce pachetele de aplicație corespunzătoare universității la care vor să devină studenți și să le trimită pe mail consultanților EDMUNDO, care vor face programările la interviu. Deadline-ul de trimitere al documentelor diferă în funcție de orașul în care va fi susținut interviul.