Peste patru milioane de familii sunt vizate. Se modifică o lege foarte importantă

Revine în Parlament pachetul de legi gândite să îi protejeze pe români de abuzurile băncilor. Inițiatorul, senatorul Daniel Zamfir, spune că acum are sprijinul PSD pentru votarea actelor normative.

Senatorul Daniel Zamfir revine în Parlament cu pachetul de legi gândit să îi protezeje pe clienții băncilor împotriva abuzurilor făcute de instituțiile de credit. Este vorba de așa-zisele ”legi împotriva cămătăriei”, ce conțin prevederi care au mai fost declarate o dată neconstituționale de către CCR.

”AM PROMIS CĂ NU RENUNȚ
Am redepus azi la Parlament pachetul de legi de protecție a consumatorilor împotriva abuzurilor :
1. Legea de protecție a consumatorilor împotriva dobânzilor excesive;
2. Legea de protecție a consumatorilor împotriva cesiunilor speculative de creanțe;
3. Legea de protecție a consumatorilor împotriva executărilor silite abuzive și intempestive”, a scris senatorul luni pe contul personal de Facebook.

”Legile vizează circa patru milioane de familii care sunt expuse azi abuzurilor creditorilor, fie că vorbim de bănci, de IFN-uri sau colectori de creanțe. Mă voi asigura că acum direcția legislație din Senat va solicita și avizul Consiliului economic și social să nu mai existe pretexte de neconstituționalitate. Îi am alături de mine, până acum, pe parlamentarii PSD care au semnat inițial proiectele și vrem ca ele sa treacă cât mai repede prin parlament, fiind deja solicitată procedura de urgență. PENTRU OAMENI, PENTRU DREPTATE,
am spus că nu renunț și așa am făcut!”, a adăugat Daniel Zamfir.

În prezent, senatorul Daniel Cătălin Zamfir este amenințat de Călin Popescu – Tăriceanu cu excluderea din ALDE, pentru că a anunțat că se va aflilia grupului PSD din Senat.

”Vad că dnul Tăriceanu mă amenință cu excluderea din partid dacă mă voi afilia grupului PSD din Senat. Nu mai comentez că suntem azi fără grupuri parlamentare atât la Senat cât și la Cameră din cauza deciziilor domniei sale, dar întreb: Când a fost serios dl Tăriceanu? Acum când vrea să mă excludă că mă afiliez-fără sa devin membru-unui grup politic care susține pachetul de legi împotriva abuzurilor, dar tace mâlc când partenerul său, dl Ponta a spus public că va negocia, după moțiune, o viitoare formula guvernamentală PSD-Pro România- ALDE? PSD-ul nu mai e așa rău, dacă ne negociază Ponta? Dle Tăriceanu, Dumnezeu să vă mai înțelegă, că noi pământenii suntem din ce ce mai puțini…”, a mai scris Zamfir pe internet.