Peste un miliard de euro au fost autorizați în campania de ajutor pentru fermieri. Cifre APIA
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) vine cu vești bune. Potrivit cifrelor oficiale, suma autorizată la plata în avans de la startul Campaniei 2022 şi până în momentul de față este de peste 1,027 miliarde euro.
De asemenea, aceasta este destinată unui număr de 597.352 fermieri, reprezentând 75,6% dintre fermierii eligibili.
Trebuie menționat că plăţile pentru schemele finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) şi publicat în Jurnalul Oficial al UE.
Peste 500.000 de fermieri au primit avansul în contul Cererii unice de plată în anul 2022
Adrian Pintea, director general APIA, a declarat anterior că APIA a realizat în 10 zile plăţi în avans în contul Cererii unice de plată în anul 2022 pentru mai mult de 500.000 de fermieri, valoarea acestora fiind de 915 milioane de euro.
„Pot să spun cu bucurie că am reuşit în 10 zile să plătim peste 500.000 de fermieri, peste 915 milioane de euro, iar plata avansului continuă conform regulamentului european până în data de 30 noiembrie”, a spus Adrian Pintea, la conferinţa „Principalele orientări şi provocări ale noii perioade de programare 2023-2027”.
Acesta a subliniat că APIA s-a remarcat în mai bine de un deceniu ca un leader al absorbţiei fondurilor europene în domeniul agriculturii, cu peste 35 de miliarde de euro absorbite din fonduri europene, la care se adaugă şi fondurile din bugetul naţional, cu o media anuală a absorbţiei acestora de peste 96 % şi cu peste 100 de forme de sprijin.
APIA a anunțat anterior demararea campaniei de plată în avans pentru fermieri
Amintim că APIA a anunțat, duminică, 16 octombrie, demararea campaniei de plată în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în anul 2022.
Cuantumurile pentru anul de cerere 2022 au fost stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 1209/2022 în ceea ce privește stabilirea pentru anul 2022 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi pentru mediu.
Totodată, actul normativ cu numărul 1209 din anul 2022 a stabilit cuantumul plăţilor pentru tinerii fermieri prin intermediul Hotărârii de Guvern nr. 1155/2022 privind aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2022.