Ministerul Mediului va cheltui aproape 4,4 milioane lei pentru a promova Programul Operaţional Sectorial. Banii vor ajunge la firmele Media One SRL şi Graffiti/BBDO.
Campanie de promovare a Programului Operational Sectorial „Mediu” – exemple de bune practici cuprinde trei loturi. Astfel, este vorba despre: Lotul I „Creaţie”, Lotul II „Difuzare” şi Lotul III „Evaluare impact”.
Scopul contractului îl reprezintă informarea publicului general despre importanţa, obiectivele şi priorităţile POS Mediu cu privire la dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de mediu în România, precum şi evaluarea impactului campaniei de promovare a POS Mediu, în vederea stabilirii eficienţei şi eficacităţii acesteia. Licitaţia a avut în vedere servicii de consultanţă în publicitate, servicii de publicitate, servicii de gestionare publicitară şi servicii de promovare.
Potrivit anunţului de pe site-ul de licitaţii publcie, câştigătorii au fost desemnaţi pe baza a două criterii: preţul ofertei, care a reprezentat 40% din punctaj şi propunerea tehnică, având valoare a 60% din punctaj.
În urma licitaţiei organizate de Ministerul Mediului, pentru fiecare lot a fost stabilit un câştigător. În acest fel, lotul I – Creaţie a fost adjudecat de firma Media One SRL cu sediul în Ploieşti pentru suma de 525 mii lei. Lotul II – Difuzare a fost câştigat de firma Graffiti/BBDO, valoarea contractului fiind de aproape 3, 7 milioane lei. Aceiaşi firmă a semnat cu ministerul şi contractul pentru al treile lot – Evaluare impact. În acest caz, valoarea contractului este de aproape 169 mii lei.