'Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii este prezentă pentru a doua oară la acest târg important de internet şi de comunicaţii cu patru instrumente puternice pe care le pune în mâna utilizatorilor. Două sunt pornite mai demult şi mă refer aici la portabilitate, care aproape împlineşte şase ani, şi ca şi statistică avem peste un milion şi jumătate de utilizatori care şi-au portat numerele de telefon, fie că este vorba de telefonie fixă sau mobilă. Altul este un Infocentru pentru consumatori, care este punct unic de contact, în care fiecare utilizator din România poate găsi informaţiile necesare pentru un contract de televiziune sau de telefonie mobilă. Avem, de asemenea, Veritelul, comparator de tarife, promovat la târgul de anul trecut, prin care pot fi aflate cele mai bune oferte de telefonie fixă, de telefonie mobilă şi de internet pe care le au operatorii din România, iar vedeta noastră din acest an este Netograful, o aplicaţie prin care fiecare utilizator de internet poate vedea care sunt parametri tehnici ai conexiunii internet pe care o are, care este viteza de transfer, care este întârzierea de transfer, câte pachete de date sunt pierdute şi asta o poate face în timp real', a declarat Marinescu, prezent la Internet&Mobile World 2014, eveniment dedicat industriei comunicaţiilor, găzduit de ROMEXPO.
Aplicaţia a fost deschisă publicului pentru testare, fiind în etapa în care este populată cu ofertele de internet ale furnizorilor de servicii de acces la internet.
'Aplicaţia Netograf.ro a fost concepută de ANCOM pentru a oferi utilizatorilor de internet din România un instrument independent, obiectiv şi gratuit pentru a verifica permanent calitatea serviciului de internet pe care îl plătesc. Ei vor putea să constate nu doar dacă serviciul de internet pe care îl au se ridică la calitatea promisă, ci şi să compare parametrii înregistraţi cu cei obţinuţi de abonaţii altor furnizori', a precizat preşedintele ANCOM.
Netograf.ro testează calitatea conexiunii între echipamentul terminal al utilizatorului final şi un server de test amplasat într-un nod de tip internet interexchange. Pentru testarea acestor parametri, utilizatorul trebuie să selecteze furnizorul, tipul de ofertă de care beneficiază şi tipul de conexiune. Furnizorii autorizaţi de servicii de acces la internet au obligaţia de a-şi introduce în aplicaţie datele tehnice ale ofertelor comerciale active prin intermediul unei interfeţe web.
Aplicaţia se diferenţiază de alte instrumente de acelaşi tip şi prin faptul că, pe baza testelor efectuate de utilizatori şi a ofertelor introduse, va calcula şi valorile medii ale parametrilor tehnici de calitate oferiţi de un anumit furnizor. De exemplu, în ceea ce priveşte viteza serviciului de internet, aplicaţia va calcula valoarea medie naţională înregistrată de fiecare furnizor sau valoarea medie pe localitate. Prin intermediul acestor informaţii suplimentare, utilizatorii vor putea evalua şi performanţa reţelei, aşa cum a fost ea experimentată de alţi utilizatori. Având în vedere faptul că valorile statistice vor rezulta în urma testelor efectuate de utilizatorii finali, aceste statistici vor avea relevanţă în momentul în care vor fi înregistrate în baza de date a aplicaţiei un număr suficient de teste. Pentru a evita erorile statistice, dacă utilizatorul alege un alt furnizor decât cel pre-selectat de aplicaţie, rezultatul măsurătorii nu va fi inclus în statistică.
Aplicaţia pentru testarea parametrilor de calitate ai serviciului de acces la internet este una dintre măsurile luate de ANCOM pentru a facilita accesul utilizatorilor de servicii de acces la internet la informaţii comparabile, adecvate şi actualizate, alături de impunerea obligaţiei furnizorilor de a include în contracte parametrii măsuraţi prin intermediul Netograf.ro şi de a publica pe propriile pagini de internet o serie de alţi parametri administrativi.