Peste un sfert din bugetul MApN, alocat pentru plata pensiilor militare de stat
Astfel, conform cifrelor din bugetul Ministerului Apărării Naționale (MApN), acesta avea în ianuarie 75.576 de angajaţi. Din aceste date reiese că numărul pensionarilor era mai mare decât numărul angajaţilor.
În acest context, trebuie menționat că pensiile militarilor sunt plătite din bugetul de stat, ci nu din bugetul asigurărilor sociale.
Ce alte pensii au fost plătite
De asemenea, Casa de pensii sectorială a ministerului de resort i-a mai plătit în 2020 şi pe acești foşti angajaţi, care în momentul de față sunt pensionari:
- 1.718 de pensii pentru foștii angajați de la Serviciul de Informaţii Externe
- 1.135 de pensii pentru foștii angajați de la Serviciul de Protecţie şi Pază
- 1.452 de pensii pentru foștii angajați de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
Trebuie menționat că cele trei instituţii au plătit pensii în valoare de 26,5 milioane de lei în decembrie 2020.
În luna martie 2020, în evidenţa Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale (MApN) numărul beneficiarilor de pensii militare de stat a ajuns la 80.367, din care 65.212 pensii de serviciu, 14.229 de pensii de urmaş şi 926 de pensii de invaliditate.
Pensia medie plătită de către Casa de pensii sectorială în martie 2021, în cuantum brut, a fost de 3.968 lei, au menţionat reprezentanţii acesteia.
„Cea mai mare pensie de serviciu plătită de către instituţia noastră în luna martie 2021, a fost în valoare de 39.158 lei brut, unui fost magistrat militar. De asemenea, cea mai mică pensie de serviciu pentru limită de vârstă plătită de către instituţia noastră în luna martie 2021 a fost de 1.052 de lei“, au explicat reprezentanţii Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale (MApN).
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea