Mai bine de un sfert dintre proprietarii de locuinţe din România sunt nevoiţi să împrumute bani sau chiar să facă un credit pentru a plăti factura la încălzire, se arată într-un studiu extins la nivel naţional realizat de compania americană Honeywell. Din acest grup de români, 5,8% spun că se confruntă frecvent cu această situaţie.
Situaţia nu este diferită nici în ţările din regiune. Peste un sfert (26%) dintre polonezi şi 25% dintre unguri au fost nevoiţi să împrumute bani de la familie, prieteni sau bănci pentru a plăti facturile la încălzire. Mai bine stau slovacii, unde procentul este de 11%, şi cehii, cu 9%, mai arată studiul Honeywell.
Mulţi respondenţi nu iau nicio măsură pentru a-şi gestiona cheltuielile cu încălzirea. Este cazul a 48% dintre proprietarii din Ungaria, 43% dintre cei din România, 34% dintre cei din Polonia, 31% dintre cei din Republica Cehă şi 24% dintre cei din Slovacia.
Aproape jumătate dintre proprietarii români primesc facturile la încălzire pe baza unui consum estimat de combustibil. Dintre aceştia, 53% constată depăşirea consumului estimat şi au nevoie de suplimentarea bugetului după sezonul de încălzire.
Majoritatea (58%) proprietarilor de locuinţe din România sunt preocupaţi de faptul că facturile la încălzire sunt ridicate sau foarte ridicate.
Peste un sfert dintre proprietarii români se plâng de faptul că locuinţa lor nu are temperatura ideală în timpul iernii. Majoritatea (23%) spun că este prea rece şi numai 3% că este prea cald. Peste 61% dintre proprietarii români încearcă să păstreze în casă o temperatură de 21-23 de grade Celsius.
60% dintre proprietarii de locuinţe din România au spus că este mai important confortul familiei decât costul încălzirii locuinţei. În acelaşi timp, 40% dintre aceştia sunt forţaţi să pună costul încălzirii mai presus decât confortul locatarilor.
Majoritatea românilor (59%) nu pot să regleze temperatura în fiecare cameră din locuinţele proprii şi 57% din grup ar dori să poată face acest lucru. Dintre cei care au această posibilitate (41%), 40% nu o folosesc deoarece o consideră prea dificilă sau consumă prea mult timp.
Certuri pe consum
Consumul ineficient de combustibil duce la conflicte legate de temperatura din locuinţă. Astfel, 28% dintre proprietarii polonezi care nu locuiesc singuri sunt implicaţi în conflicte în cadrul locuinţelor proprii legate de temperatura din casă, la fel ca 27% dintre respondenţii din Ungaria, 21% dintre cei din România, 20% dintre cei din Republica Cehă şi 19% dintre cei din Slovacia, arată studiul companiei.
Peste o treime (37%) dintre proprietarii de locuinţe din România nu folosesc un termostat pentru a gestiona eficient temperatura din locuinţă. Dintre cei care o fac, aproape trei sferturi au declarat că cel mai mare beneficiu este posibilitatea de a menţine o temperatură constantă. Numai 19% indică economiile drept principalul beneficiu.
Totuşi, un sfert dintre utilizatorii unui termostat estimează că economiile generate de termostat la factura de energie sunt între 21-30%.
Cele mai frecvente motive pentru care românii nu folosesc un termostat sunt presupusele costuri ale cumpărării şi instalării dispozitivului (30%) şi lipsa interesului faţă de menţinerea unei temperaturi constante (30%).
Numai 2% dintre respondenţii din România controlează temperatura de acasă folosind un smartphone sau o tabletă. Totuşi, 67% dintre respondenţii care nu folosesc un smartphone sau o tabletă pentru a controla temperatura din locuinţe ar dori să aibă o astfel de posibilitate.
Studiul Honeywell a fost realizat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional format din 817 respondenţi care au declarat că sunt proprietarii caselor sau apartamentelor în care locuiesc. Ventitul net lunar al respondenţilor este în proporţie de 18,7% cuprins între 1.501 lei şi 2.000 lei şi în proporţie de 17,4% între 1.001 lei şi 1.500 lei.