Reprezentanţi ai apicultorilor susţin că, pe lângă pericolul decimării familiilor de albine, folosirea pesticidelor, care poate ajunge în miere, este un pericol şi pentru consumatori.
Reglementările în acest domeniu sunt importante, a explicat Radu Pandrea, unul dintre organizatorii târgului apicol de la Cluj-Napoca, şi în condiţiile în care producţia apicolă este oricum afectată, periodic, de condiţiile naturale, cum ar fi seceta sau vremea capricioasă.
"Anul trecut a fost unul prost, producţiile au fost diminuate din cauza vremii capricioase şi nu numai. Apicultorii se confruntă cu probleme grave, cu lipsa unui program clar de aplicare a pesticidelor, în condiţiile în care fermierii aplică pesticide fără să ţină cont de apicultură. Din această cauză s-au înregistrat foarte mute pierderi în rândul familiilor de albine, iar producţiile au fost drastic diminuate. Guvernul ar putea să se gândească la un program prin care să oblige fermierii, horticultorii, să respecte un program clar de aplicare a pesticidelor în livezi, pe diferite culturi, iar noi cerem acest lucru. Să fie stabilit un calendar centralizat pentru o anumită zonă, iar la nivelul primăriilor să existe un program de aplicare a pesticidelor. Pe lângă faptul că pesticidele decimează populaţiile de albine, există riscul ca aceste substanţe să ajungă în miere, afectând sănătatea consumatorilor", a declarat Radu Pandrea.
Peste o sută de apicultori sunt prezenţi, sâmbătă şi duminică, la Târgul pentru un Viitor Sănătos, unde expun diferite sortimente de miere, unele dintre ele în combinaţii inedite, cum ar fi cu goji, susan, alune sau mac, dar şi din plante mai puţin obişnuite precum coriandru sau zmeur.
Apicultorii prezenţi la târgul de la Cluj provin din toate regiunile ţării, la eveniment fiind prezenţi şi producători de utilaje şi echipamente necesare în stupine.
SURSA: Agerpres