„Suntem statul care este în grafic cu lucrările și care rămâne determinat să ducă proiectul la bun sfârșit așa cum a fost parafat inițial. BRUA este un proiect care va întări poziția României ce privește securitatea alimentării cu gaze în regiune. În ceea ce privește creșterea capacității de generare a energiei electrice, vreau să menționez și proiectul reactoarelor nucleare 3 și 4 de la Cernavodă”, a spus Petcu.
„Aici, subliniez că negocierile cu partenerii chinezi au fost intensificate în acest an. Doar în luna septembrie am avut 8 runde de negocieri, adică mai multe decât în întregul an 2016. Vrem ca până la finele acestui an să ne lămurim cum putem semna acordul investitorilor. Totodată, am reluat discuțiile cu Bulgaria în vederea construcției în comun a unei hidrocentrale pe Dunăre, la Nicopole. Așa cum am spus de mai multe ori, România trebuie să își folosească resursele de care dispune pentru a-și putea pune în valoare mixul energetic bogat. Cu Bulgaria avem semnat, de curând, și un acord de urgență în ce privește alimentarea cu energie în situații de criză. E primul astfel de acord dintr-o serie de astfel de asigurări, pe care le dorim și cu alte state vecine”, a precizat ministrul Energiei.
Vorbind de interconectări, el a mai spus că alte două companii românești caută astfel de oportunități.
„În primul rând, Conpet are discuții cu Serbia pentru o conductă de țiței. Tot cu Serbia, Transgaz discută investiția într-o conductă de gaze. Pe de altă parte, Transelectrica a înscris două proiecte pentru cofinanțate prin PCI. Este vorba de construcția unor linii de transport al energiei pe rutele Porțile de Fier-Reșița-Anina-Pancevo Cernavodă-Stâlpu-Smârdan-Gutinaș”, a arătat Toma Petcu.
„Din prima evaluare a specialiștilor, ambele proiecte sunt considerate eligibile pentru lista a treia, și așteptăm un răspuns de la Comisia Europeană în ianuarie 2018. În final, pot să vă spun că mi-am început mandatul cu promisiunea unei ofesive investiționale în sectorul energetic românesc. Vă asigur că în toate aceste luni am urmărit împlinirea acestui plan”, a adăuta ministrul.