În noua ordine mondială de după pandemie, Pateneriatul Estic este important – a subliniat joi ministrul ungar de externe, pe pagina sa de Facebook.
Într-un mesaj video, Péter Szijjártó a spus: în cursul zilei de joi, miniştrii de externe ai Uniunii Europene şi miniştrii de externe ai ţărilor membre ale Parteneriatului Estic – Azerbaidjan, Ucraina, Georgia, Belarus, Republica Moldova şi Armenia – s-au întrunit în cadrul unei videoconferinţe.
Ministrul ungar de externe a precizat: în lume, totul se va schimba ca urmare a pandemiei de coronavirus, situaţie valabilă atât din punct de vedere politic, cât şi economic. În această nouă ordine mondială, raportul de forţe încă nu s-a stabilit, iar Uniunea Europeană va fi obligată să intre în competiţie. Interesul Ungariei este ca UE să ajungă într-o poziţie cât mai puternică, iar pentru aceasta are nevoie de parteneri externi şi de aliaţi. Acesta este motivul pentru care este sprijinită politica parteneriatului estic.
Nu s-a făcut niciun pas
Péter Szijjártó a remarcat faptul că, în perioada care a trecut, doar s-a vorbit despre importanţa parteneriatului estic, însă nu s-au făcut paşi concreţi. La confernţa de joi au fost formulate patru propuneri concrete: Republicii Moldova trebuie să i se dea sprijinul financiar promis, iar cu Azerbaidjanul trebuie semnat un acord cuprinzător de parteneriat, ţinând cont că această ţară va avea un rol important în aprovizionarea Europei cu gaze naturale. Totodată, s-a solicitat ridicarea sancţiunilor împotriva Republicii Belarus şi să nu fie blocată apropierea Georgiei de NATO.
Péter Szijjártó a informat că sunt în derulare negocieri între Ungaria şi Ucraina cu privirea la drepturile maghiarilor din regiunea Transcarpatia. Péter Szijjártó a accentuat că, în ultimii doi ani, Ungaria a sprijinit cu 25 de milioane de dolari ţările participante la Programul Parteneriatului Estic şi a acordat 460 de burse studenţilor din aceste ţări care doresc să înveţe în Ungaria.
Totodată, parteneriatul estic este important şi pentru ţările membre ale Grupului de la Visegrád. Aceste patru ţări au alocat împreună 12 miloane de dolari şi asigură 1.700 de burse ţărilor membre ale Programului Parteneriatului Estic.