În agiunul importentelor conferințe ce au să reguleză la Paris condițiile Păcei generale și să asigureze cu deplinătate, prin o noue statornicire de hotare în Orient, repaosul și securitatea Europei, noi ni adresăm cu încredere în bine voitoarea protecție a Sublimei Porți, augusta noastră suzerană, spre a-i espune cu umilință dorințile noastre și de a o ruga să sprijinească realizarea lor care interesesc atăt interesele comune ale familii mari europiene căt și interesele particulare ale Moldovei.
După art. 1-iu al proposițiilor austriene, primite de Rusia, puterea aceasta ar ceda partea Besarabiei care se întinde de la Hotin, urmănd liniea munților, pănă la lacul Salsic.
Noi îndrăznim de a observa că munții însemnați, nu sănt în realitate, decăt niște dealuri fără de măguri care se trăgănează micșurăndu-se tot mai mult pănă ce ele se pierd în partea de miazăzi, într-un șes întins și mlăștinos, fără linie de demarcație firească și sigură, fără cetăți, în fine fără de nici o stavilă care să poată servi de bază unui sistem de apărare.
O așa frontieră, pre care o putere mare militară ar putea de abiea a o face să se respecteze, n-ar înfățioșa decăt o protecție iluzorie pentru un stat slab ca Moldova, și n-ar îngădui nici macar ca să se întemeieză cu seriozitate o simplă linie de carantine.
Însă afară de motivele aceste, acărora adiverire îi cu neputință de a se contesta, o considerație mai gravă și mai importentă, care se atinge de o chestie de înaltă moralitate, ni se pare de datorie a arăta înturnarea Nistrului, vechiului nostru hotar, ca singura soluție în adevăr înțăleaptă, rațională și politică, îmbinănd deodată interesele și dreptatea.
Besarabia, parte întregitoare a Moldovei, seștie, că s-au despărțit silnic de ea prin tratatul de București, în 1812, spre a se întrupa cu împărăția rusască.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
