În vara anului 2023, Petra Pavaje – producător autohton de prefabricate din beton, își extinde din nou asortimentul, ajungând la un număr impresionant de 800 produse în portofoliu. Departamentul de Cercetare și Dezvoltare lucrează constant la dezvoltarea unor noi modele de pavaje, pentru a satisface pe deplin cerințele clienților. În acest mod, se completează oferta bogată a companiei cu produse care se integrează armonios în orice tip de amenajare exterioară.

Forme și culori noi

Analizând tendințele pieței, s-a remarcat o preferință pentru nuanțele reci, industriale, care imită materiile brute. Cele trei noi culori completează gama ”Inspirat din Transilvania”, prin care texturile caracteristice obiectivelor naturale sunt reproduse pe suprafețele pavajelor. 

Gri grafit, care reproduce cromatica pereților de sare de la Salina Turda și gri – verzui, o nuanță misterioasă, inspirată din Cheile Băniței, pot fi întâlnite la produsele din gama Mistic. Culoarea Cupru antic, care poate fi întâlnită la produsele din gama Roman, își însușește nuanța acestui metal prețios, cromatica pavajelor amestecându-se într-o varietate de tonuri ce imită frumusețea Munților Metaliferi.

 

Noutățile acestui sezon țin și de dimensiunea și formele pavajelor. Astfel, s-au introdus noi modele, a căror aspect vizual inedit le transformă într-o alegere perfectă pentru multiple tipuri de amenajări. Datorită formei sale distinctive, pavajul Con asigură stabilitate pentru traficul pietonal și pentru vehiculele ușoare. Estetic, acest model oferă posibilitatea creării unor aranjamente contemporane deosebite, fiind folosit mai ales pentru amenajarea focarelor, jardinierelor, pentru delimitările spațiilor și mai ales la capacele pentru cămine. O altă formă nouă, Flora – pavajul de inspirație botanică, conferă un aspect deosebit oricărei amenajări, fiind ideal pentru alei pietonale, terase sau curți interioare. 

Stonic este un produs obținut printr-un proces de antichizare, care imită textura și aspectul unei pietre naturale vechi, adăugând eleganță și autenticitate peisajului. Dimensiunile acestui model sunt 20x10x4 cm, iar particularitatea sa constă în coloritul integral al suprafețelor. Acest lucru îl face potrivit atât pentru aleile pietonale cât și pentru construirea mobilierului de grădină: jardiniere, băncuțe sau focare. 

 

 

Fiecare amenajare necesită pavaje adaptate scopului său. Prin urmare, s-au diversificat dimensiunile pavajelor, creându-se mai multe mixuri pentru a asigura flexibilitate în crearea diferitelor tipuri de amenajări. Astfel, au fost introduse diferite mixuri, cu grosimi între 4 și 10 cm. Mixurile cu grosimea de 4 cm sunt potrivite pentru traficul pietonal, cele de 6 cm pentru traficul auto ușor, iar cele de 8 și 10 cm, pentru circulația vehiculelor grele. Pentru optimizarea folosirii pavajelor, a fost introdus Autobloc jumătate, la grosimea de 8 cm, care permite realizarea lucrărilor de amenajare evitând tăierea elementelor din beton. 

Noutățile acestei veri se regăsesc preponderent în gama premium.

Gama premium

Produsele premium sunt fabricate după o tehnologie modernă, care le conferă un aspect deosebit. Finisajele acestei game asigură diversitatea portofoliului:

Impregnarea – Culorile vii și rezistența în timp ale modelelor din gama premium sunt obținute prin tehnologia Color Lock®, care presupune impregnarea stratului superior cu un lac protector, care conferă durabilitate și intensitate culorilor. Datorită folosirii acestei tehnologii, produselor le este conferită o cromatică care imită nuanțele neuniforme ale pietrei naturale, integrându-se armonios în orice tip de amenajare. 

Splitarea – Odată ce elementele din beton s-au uscat complet, acestea se despică controlat prin aplicarea presiunii. Produsele rezultate sunt compacte, durabile și au suprafețe texturate. Această tehnică a permis companiei să dezvolte o serie complexă de elemente care pot fi folosite în amenajări inedite: gardurile Baroc, blocurile de zid, palisadele și elemente de treaptă.

Antichizarea – Prin procesul de antichizare, aplicat pavajelor din gama Antic, produsele capătă aspectul pietrei naturale, cu o textură învechită și o culoare care imită foarte bine nuanțele întâlnite într-o carieră de piatră. În acest fel, pavajelor le este conferită o eleganță aparte, fără ca acest proces de îmbătrânire a suprafeței să afecteze rezistența produsului.

Spălarea –  Prin adăugarea unui strat de piatră nobilă, urmat de spălarea controlată a suprafeței pavajelor, acestea dobândesc o textură granulată care oferă un design spectaculos și rafinat spațiului amenajat, împiedicând în același timp alunecarea. Acest proces tehnologic este caracteristic modelului Relief. 

Rotunjirea colțurilor – Produsele din mixul Gemina se remarcă prin colțurile lor rotunjite, care adăugă o notă inedită și se potrivesc perfect în amenajările exterioare. Această gamă este disponibilă în nuanțele alb, negru, caramel și brun. 

Structurarea – Producerea modelului Alpin implică un proces tehnologic care mărește performanța tehnică și creează suprafețe ondulate cu un efect tridimensional. Acest design elegant este potrivit atât pentru locații rezidențiale cât și pentru spații comerciale.

Beneficii ale produselor Petra Pavaje

Produsele Petra Pavaje au numeroase avantaje care le recomandă pentru orice tip de amenajare:

  • Rezistență în timp;
  • Estetică deosebită;
  • Stabilitate ridicată datorită legăturii între pavaje pe mai multe muchii;
  • Versatilitate;
  • Rezistență la îngheț-dezgheț, datorită aditivilor de impermeabilizare și anti-îngheț;
  • Montaj ușor, inclusiv de către montatorii amatori;
  • Posibilitatea de a fi reutilizate în cazul reamenajării.

Fluxul de producție complet automatizat, care integrează o serie de roboți industriali, permite producerea pavajelor la cele mai înalte standarde calitative, astfel încât toate produsele au garanție 5 ani și sunt însoțite de certificări CE și ISO.

Produse ”În armonie cu natura”

Petra Pavaje oferă clienților șansa de a achiziționa produse cu impact minim asupra mediului înconjurător. Acest lucru a devenit posibil prin investițiile recente în instalarea panourilor fotovoltaice pe toate cele patru fabrici Petra Pavaje. Mai mult, compania dispune de una dintre cele mai mari flote de autoturisme electrice din țară, iar liniile de producție asigură optimizarea consumului de energie prin utilizarea tehnologiei avansate. Astfel, se urmăresc constant noi modalități de a diminua amprenta de carbon.

Cu o experiență de peste 20 de ani în prelucrarea betonului, Petra Pavaje pune în vânzare peste 800 de produse diferite. Fabrica din Alba Iulia, împreună cu celelalte 3 fabrici de la Ploiești, Roman și Arad, însumează o capacitate zilnică de producție de până la 24.000 mp. Poziționarea strategică a fabricilor și a depozitelor Petra Pavaje, determină scurtarea timpului de livrare a produselor, acoperind din punct de vedere teritorial toată suprafața țării.

Produsele Petra Pavaje sunt disponibile la fabricile și depozitele proprii, precum și prin intermediul partenerilor autorizați. (P)