Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petre Badea, administrator Aedificia Carpaţi S.A. şi a firmei Aedificia Carpaţi SA, sub acuzaţiile de cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală.

„În perioada 2010 – 2012, inculpatul Badea Petre, în calitate de administrator al AEDIFICIA CARPAŢI S.A., a oferit unui membru al Parlamentului României (în prezent decedat) echivalentul în lei al sumei de 3.845.000 de euro, din care a remis suma de 6.999.067 de lei (echivalentul a 1.275.000 de euro), pentru ca acesta să-şi folosească influenţa pe care o avea asupra unor înalţi funcţionari publici din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, responsabili să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea asigurării plăţii lucrărilor pe care societatea Aedificia Carpaţi S.A. le efectua în cadrul unor contracte de reabilitare a unor instituţii publice culturale din Bucureşti.

Ca urmarea a semnării, între statul român şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a două acorduri-cadru de împrumut pentru executarea unor proiecte privind reabilitarea monumentelor istorice din România, între Ministrul culturii, cultelor şi patrimoniului naţional şi inculpata Aedificia Carpaţi S.A., reprezentată de către inculpatul Badea Petre, fuseseră încheiate mai multe contracte de execuţie a unor lucrări”, informează DNA, printr-un comunicat de presă.

Potrivit procurorilor, Petre Badea şi acea persoană au convenit ca plata acestei sume de bani să fie disimulată sub forma unui contract de consultanţă pe care Aedificia Carpaţi S.A. urma să îl încheie cu o societate de avocatură, lucru care s-a şi întâmplat. Ulterior, suma de bani a fost retrasă din cont şi predată în numerar parlamentarului, în mai multe tranşe.

„În aceeaşi perioadă, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, din dispoziţia inculpatului Badea Petre, acel contract fictiv şi plăţile aferente acestuia (cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale) au fost evidenţiate în actele contabile ale S.C. Aedificia Carpaţi S.A., fapt care a avut ca urmare diminuarea obligaţiilor fiscale pe care inculpata le-a avut de plată către bugetul de stat. Valoarea obligaţiilor fiscale neplătite la bugetul de stat de către inculpata Aedificia Carpaţi S.A., ca urmare a acestor demersuri, este de 2.257.763 de lei (din care 1.354.658 de lei taxă pe valoare adăugată şi 903.105 lei impozit pe profit), sumă cu care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii”, mai arată DNA.

 

Procurorii au dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor imobile şi mobile aflate în posesia ori proprietatea lui Badea Petre şi Aedificia Carpaţi S.A., până la concurenţa sumei de 2.257.764 de lei (cu privire la prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală).

„La data de 25 mai 2018, inculpata Aedificia Carpaţi S.A. a consemnat la o unitate bancară, pe seama şi la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, întreaga sumă asupra căreia s-a dispus sechestrul”, mai spune DNA, precizând că dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

SURSA: Mediafax