Informații de ultimă oră despre Petre Daea. Ministrul Agriculturii a ajuns vineri dimineață la sediul DNA. Ce calitate are acesta și în ce dosar este implicat? Detalii venite chiar acum.
Petre Daea a ajuns vineri dimineață la sediul DNA. Ministrul Agriculturii urmează să fie audiat ca martor în dosarul fostului ministru, Adrian Chesnoiu.
La intrarea la audieri, Petre Daea a subliniat faptul că a venit doar în calitate de martor. „Am venit în calitate de martor”, a declarat Petre Daea. În același timp, întrebat de un jurnalist, acesta a precizat că el spune mereu adevărul.
Amintim faptul că totul a început la data de 23 iunie, atunci când DNA a cerut Camerei Deputaților ridicarea imunității lui Adrian Chesnoiu, deputat PSD de Olt și ministru al Agriculturii la acel moment.
Ulterior, pe 28 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a avizat cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de ridicare a imunităţii lui Adrian Chesnoiu.
Ce spun procurorii DNA despre Petre Daea?
În ceea ce privește acuzațiile aduse, este vorba despre aranjarea unor concursuri de angajare. Mai exact, DNA susține că persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.
Totodată, referatul întocmit de DNA mai arată că Adrian Chesnoiu ar fi cerut subiectele la un concurs de angajare pentru o cunoștință a lui „nea Petrică” Daea.
În cursul zilei de joi, după ce s-a aflat că Petre Daea va merge în următoarea zi la DNA, ministrul a făcut câteva declarații. El le-a precizat jurnaliștilor Digi 24 că nu vrea să comenteze subiectul și că va vorbi doar despre agricultură, dacă este cazul.
„Orice întrebare pe această temă nu are răspuns de la ministrul Agriculturii. Ne pierdem timpul. Vă dau răspuns la orice întrebare pe domeniul agriculturii, oricând, la orice oră. Vă rog să intrăm în acest dialog, altminteri…”, a spus Petre Daea.
Reacția lui Petre Daea privind citarea la DNA
Jurnaliștii au insistat însă să obțină detalii despre citarea la DNA, însă ministrul a precizat că nu vrea deloc să facă declarații pe acest subiect și a făcut un apel ca decizia sa să fie respectată.
„La insistenţele jurnaliştilor pe tema citării la DNA, ministrul a adăugat: „Sub nicio formă, în acest moment, nu vreau să fac declarații, nu vreau să comentez și nu vreau să discut despre acest subiect. Nu întru în dialog pe această temă și vă rog să îmi respectați poziția.
Când terminați acest subiect puteți să mă sunați să mă întrebați de domeniul de care sunt răspunzător și va rămân recunoscător. În rest, nu avem ce discuta”, mai spunea ieri ministrul.