Regulile economiei de piață nu par să fie pe placul actualei puteri. Guvernanții noștri se inspiră parcă din modelul falimentar de conducere a Venezuelei și iau în calcul plafonarea prețurilor la mai multe alimente.
„Ministerul Agriculturii analizează măsurile luate de alte state, cum ar de Franța, pentru limitarea creșterii exagerate a prețurilor unor produse de bază, care să dezechilibreze piața națională, în vederea adoptării de măsuri similare, dar care să nu afecteze consumatorul”, se arată într-un răspuns oficial dat de ministrul Agriculturii unui parlamentar.
Petre Daea nu a oferit explicații suplimentare despre ce înseamnă cu exactitate „creștere exagerată a prețurilor” sau care vor fi alimentele cărora li se va aplica plafonarea de preț, însă este de așteptat ca subiectul să fie reaprins după sărbători.
Nu putem să nu reamintim cazul Venezuelei, stat care se confruntă în prezent cu o criză uriașă de alimente și medicamente, asta după ce statul a instituit controlul prețului la alimente, aducându-le sub nivelul real dictat de piață.
În noiembrie 2018, rata inflației din Venezuela depășea 800.000% iar criza de amploare a făcut ca în ultimii trei ani, peste 2 milioane de venezueleni să-și părăsească țara.