„Le spun tuturor cetăţenilor din România că suntem în stare să producem urgent pentru a înlocui pierderile acestea după ce trece acest foc şi reuşim să dezinfectăm zona şi să o punem sub control. O putem face cu muncă, cu atenţie, cu multă grijă şi fără această încrâncenare între noi, cu mult calm şi cu foarte multă dăruire. Eu fac exact tot ce trebuie din punct de vedere al atribuţiilor pe care le am şi le spun oamenilor linişte, ordine, să curăţăm zona respectivă şi refacem imediat efectivele de porcine la fiecare gospodărie în parte. Nu putem să-i lăsăm pe români fără porci şi nici nu-i vom lăsa, iar în această perioadă îi despăgubim”, a susţinut, joi seara, Petre Daea, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.
El a subliniat că suma de bani pe care o vor primi oamenii afectaţi de uciderea porcilor este calculată în funcţie de preţul pieţei, prin înmulţirea greutăţii cu 6,12 lei pe kilogram, ajungând astfel la 6 milioane – 8 milioane de lei pe fiecare animal, în funcţie de greutate, conform Agerpres.
„Fiecare gospodărie va fi despăgubită în funcţie de situaţia concretă şi de documentele care se întocmesc pe fiecare caz în parte”, a dat asigurări ministrul Agriculturii.
Întrebat dacă România riscă în şase luni să rămână fără porci, după cum au anunţat asociaţiile de profil, Daea a răspuns: „Eu nu cred că trebuie propulsat un asemenea semnal apocaliptic, atunci înseamnă că punem mâinile pe piept şi nu mai facem nimic”.
„Trebuie să punem în aplicare planul care s-a aprobat şi a fost lansat în fiecare judeţ, către fiecare prefect, să liniştim populaţia că pierderile vor fi recuperate prin subvenţiile pe care le dăm pe fiecare porc. În momentul în care lichidăm aceste zone venim şi cu purcei pentru cetăţeni. (…) mai sunt şi oameni care nu înţeleg şi pleacă cu halca de carne. Noi le spunem în fiecare zi cu specialiştii din judeţe ce trebuie să facă, în aşa fel încât să stopăm acest mare necaz pentru ţară, este un virus care nu are tratament. (…) Doamna prim-ministru a convocat acest comitet de combaterea bolilor care adună toate vârfurile instituţiilor centrale ale statului şi am făcut acest program naţional, l-am transmis prefecţilor, care au obligaţia să comunice prin mass media locală şi centrală şi prin toate mijloacele, pe la biserici, pe la şcoli. Există solidaritate guvernamentală şi acţiune comună(…), dar dacă populaţia nu reuşeşte să înţeleagă rămânem ca orbul în pustiu”, a explicat Petre Daea.
În opinia ministrului, singura soluţie pentru eradicarea bolii este respectarea de către toţi a regulii sanitar-veterinare, „de la ministru până la omul de rând”. „De aceea la această dată lucrăm cu aproape 20.000 de oameni în teritoriu, cu organe ale poliţiei, Armata, Jandarmeria, medici veterinari, ingineri, prefecţi, primari, viceprimari, oameni care merg în teritoriu. (…) Un asemenea virus care nu are vaccin, nu are tratament, îi sperie pe oameni, dar trebuie să ne sperie şi pe noi? Să fugim din faţa virusului? Nu. Şi acţionăm în consecinţă, oamenii respectivi sunt în contact cu reprezentanţii instituţiilor statului, cu armata care s-a dus să dea o mână de ajutor pentru că la lichidarea unui focar îţi trebuie 45 de oameni. Regula pentru mine, ca om, ca cetăţean, ca ministru al agriculturii, este să respectăm ceea ce am stabilit în totalitate, de sus, până jos, de la ministru, la omul de rând, să facem front comun pentru a opri acest virus în România. Şi eu zic că putem să îl izolăm”, a adăugat şeful MADR.
Daea a precizat că virusul pestei porcine africane este activ în opt judeţe, dar cel mai puternic afectat este Tulcea, cu 57 de localităţi şi 465 de focare, judeţ în care au fost ucişi preventiv 9.875 de porci din gospodăriile populaţiei. El a prezentat în continuare situaţia actuală a focarelor: în Constanţa – 7 localităţi, cu 16 focare, unde s-au ucis 648 de porci, Bihor – 8 localităţi, 21 de focare şi 150 de animale ucise, Satu Mare – 4 localităţi cu 6 focare, unde s-au ucis 25 de porci, Brăila – 9 localităţi cu 14 focare şi 5.265 porci ucişi, Ialomiţa – 6 localităţi cu 16 focare şi unde au fost ucise 76 de capete, Sălaj există o localitate cu un focar la mistreţi şi Galaţi.
„La acestea se adună cele două societăţi comerciale, Carniprod, care astăzi (joi n.r.) a închis uciderea total a întregului efectiv peste 48.034 de capete şi urmează cealaltă fermă unde există un efectiv de aproximativ de 18.000 de capete. Pentru noi a fost foarte greu. Nu înţeleg cum într-un complex care are o singură intrare şi o singură ieşire şi măsuri de biosecuritate înaltă a intrat virusul. Pentru mine, ca om şi cu răspunderea pe care o am la nivelul ţării, este un mare semn de întrebare. De aceea toţi care suntem crescători de porci, şefii de complexe trebuie să fim uniţi în jurul acestei comandament naţional pentru eradicare bolii”, a menţionat ministrul.
Întrebat de un medic veterinar prezent în emisiunea TV dacă el însuşi nu este un potenţial vector viu al virusului pestei porcine africane având în vedere că s-a plimbat prin vreo 30 de focare, Daea a răspuns: „Nu m-am dus în focar. Eu cunosc aceste reguli şi să ştiţi că ministrul Daea vine din viaţa reală şi din situaţiile grele pe care le-a petrecut în agricultură, în zootehnie. Repet, nu am fost în focar”.