Miercuri, pe data de 3 mai, ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnit la București cu omologul său ucrainean, Mikola Solski. Aceștia au discutat din nou despre tranzitul de produse ucrainene către țări terțe.
S-a convenit realizarea unor informări săptămânale despre cantităţile transmise, astfel încât România să dispună de date exacte, a transmis Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
”Ministrul Petre Daea a avut, miercuri, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, o nouă întrevedere de lucru cu omologul său ucrainean, Mikola Solski. Prima întâlnire dintre cei doi omologi a avut loc la Bucureşti în data de 21 aprilie 2023. Aşa cum s-a agreat în cadrul discuţiilor anterioare, schimbul de informaţii dintre cele două părţi contribuie la o evidenţă corectă a datelor privind tranzitul cerealelor din Ucraina pe teritoriul ţării noastre”, se arată în comunicat.
Cantitățile de produse ucrainene care tranzitează România vor fi comunicate săptămânal
Instituția a mai informat că cei doi omologi au convenit asupra unor comunicări săptămânale privind cantităţile de produse ieşite în tranzit din Ucraina, pentru ca România să dispună de date complete şi exacte.
”Ministrul Petre Daea l-a informat pe Mikola Solski asupra prevederilor deciziei Comisiei Europene din data de 2 mai 2023 prin care se instituie măsuri preventive excepţionale şi temporare cu privire la importurile unui număr limitat de produse din Ucraina. Măsurile vizează grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui, originare din Ucraina”, se arată în document.
ANSVSA a înfiinţat noi puncte de intrare în judeţele de la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova
Potrivit comunicatului, ”Autoritatea Vamală Română autorizează în prezent doar procedurile vamale de tranzit pentru produsele menţionate către un alt stat membru în afara celor cinci sau către ţări sau teritorii terţe”.
”Noile reglementări se aplică în toate statele membre până la data de 5 iunie 2023. La rândul său, ANSVSA va continua acţiunile de verificare şi, împreună cu celelalte instituţii responsabile, va colabora pentru identificarea de noi măsuri menite să eficientizeze transportul de mărfuri”, a transmis Ministerul Agriculturii.
În conformitate cu recomandările Comisiei Europene privind sprijinirea rutelor de transport pentru Ucraina, ANSVSA a înfiinţat noi puncte de intrare în judeţele de la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova, în vederea eficientizării actului de control oficial raportat la numărul de transporturi de cereale, a mai comunicat instituția.
Măsurile luate de Comisia Europeană pentru rezolvarea problemei cerealelor ucrainene
Comisia Europeană a adoptat marţi, 2 mai, măsuri preventive excepţionale şi temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, sub garanţia excepţională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Măsurile vizează doar patru produse agricole – grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui – originare din Ucraina. Măsurile adoptate urmăresc atenuarea blocajelor logistice care implică aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Măsurile vor intra în vigoare în 2 mai şi vor dura până la 5 iunie 2023.