Ministrul Agriculturii a subliniat că lăcustele sunt responsabile pentru distrugerea culturilor, deoarece se „năpădesc asupra culturilor și distrug culturi întregi”. Mai mult, acesta a amintit de faptuș că „viermele de făină nu se face în afara pâinii”.
„Mă puneți într-o situație delicată, spunând să interpretez ceea ce organul reprezentativ, suprem, unic, autoritate legiuitoare, dezbate acum. Eu nu mă pronunț din acest punct de vedere și las să fie dezbaterile acolo unde sunt, iar prin hotărârea și prin votul Parlamentului putem constata ceea ce trebuie să facem.
Eu rămân constant și, în același timp, consecvent. Constant în abordarea acestei problematici și consecvent, spunând de fiecare dată să lăsăm această preocupare a altora și noi să ne apucăm să facem ce trebuie în țară, să întoarcem brazda țării, să îngrijim animalele, să scoatem din rodul pământului acele bucate pe care le putem pune pe masă, în așa fel încât să ne hrănim. Să îi lăsăm pe alții să se hrănească cu ce doresc, dacă doresc.
Noi trebuie să rămânem în vadul acesta al preocupărilor pe care le-am avut și le avem, să consumăm produsele noastre și să nu ne apucăm să mâncăm greieri, gândacii sau altceva. (…) Eu am combătut lăcustele, pentru că au distrus culturile, știm foarte bine că ele, atunci când pornesc în spațiul acesta pe care îl vedem deschis, știindu-se că agricultura se face sub cerul liber, ele năpădesc asupra culturilor și distrug culturi întregi. Știm de asemenea și că viermele de făină nu se face în afara pâinii”, a declarat Petre Daea la Antena 3.
Amintim că reacția ministrului a apărut după ce legea inițiată de AUR, prin care formațiunea dorea să interzică utilizarea gândacilor drept aliment nu a strâns numărul necesar de voturi. Totul a pornit după ce UE a autorizat utilizarea a 4 insecte în produsele alimentare.
Petre Daea, despre criza alimentară
Anterior, ministrul a fost întrebat dacă în acest moment România se află într-o criză sau în fața mai multor oportunități.
„Întrebarea dumneavoastră mă obligă să dau un răspuns, dacă este un ghem de crize în care găsești și capătul unei oportunități. Eu zic că da, sunt și oportunități ale momentului, care pot fi valorificate. În primul rând să înțeleg ce înseamnă agricultură. Este o oportunitate. Să înțeles și ce înseamnă hrana.
Este o oportunitate. Să înțeleg ce înseamnă prioritatea pentru domeniul agriculturii, care este tot o prioritate. Să înțeleg că astăzi trebuie să fac pentru a avea mâine, și astăzi nu trebuie să te gândești ce faci mâine, dimpotrivă.
Este deja o oportunitate faptul că românii noștri au realizat ce înseamnă factorul apă”, a spus Petre Daea.