Petre Daea speră să nu crească prețul cărnii de miel
Vineri, 3 martie 2023, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participa la conferinţa denumită „Oportunităţi de finanţare prin Planul Naţional Strategic 2023-2027”, organizată de Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în cadrul campaniei „Caravana Cunoaşterii”.
În cadrul acelei conferințe de presă, Petre Daea a recunoscut că speră ca preţul cărnii de miel să nu mai crească întrucât prețurile alimentelor ar trebui să scadă din moment ce Guvernul României a scăzut preţurile la energie electrică şi gaze naturale.
„Nu pot spune la miel, dar mă aştept să nu crească. Îi îndemn pe toţi să mănânce carne de miel de Paşte, să cumpărăm pentru că avem de unde. Să folosim această carne care este foarte bună şi dă ajutor crescătorilor de ovine”, a fost răspunsul dat de Petre Daea atunci când a fost întrebat de jurnaliști dacă va creşte preţul cărnii de miel de Paşte.
Acesta a spus, totodată, că el nu a observat vreo majorarea continuă a preţurilor alimentelor.
„Nu au crescut, şi e bine că nu au crescut. E bine să mai şi scadă. Sunt motive să se întâmple acest lucru. Vor scădea preţurile la alimente. Cred acest lucru, în condiţiile în care piaţa s-a liniştit, iar preţurile la importuri au scăzut. A scăzut şi la îngrăşăminte şi la energie. Guvernul a luat măsuri importante pentru preţurile la energie şi la gaze. Sunt motive serioase ca preţurile să nu mai crească. Dimpotrivă, să scadă”, a zis ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Referitor la prețul unui kilogram de ceapă, care a ajuns să coste 7 lei, Petre Daea a anunțat jurnaliștii că le-a zis deja producătorilor că nu este în regulă să crească prețurile doar pentru că există un preţ mare pe piaţa internaţională.
„Am fost azi dimineaţă în piaţă la Iaşi, am cumpărat ceapă verde. Ceapă uscată am luat ieri de la Botoşani. Le-am spus producătorilor că nu e în regulă să dai cu şapte lei kilogramul de ceapa, doar pentru că există un preţ mare pe piaţa internaţională. M-am uitat la fermieri. Înţeleg că ei trebuie să câştige, dar toţi trebuie să ne gândim şi la buzunarul celor care cumpără produsele. Nu este o criză, ci o atitudine temporară pe care au luat-o cei ce vând acest produs. Sper să se liniştească”, a explicat el.
Petre Daea se opune produselor sintetice
Spre final, Petre Daea a zis că este împotriva oricărui produs sintetic şi că îi îndeamnă pe oameni să cumpere de la „românii noştri”.
„Sunt împotriva oricărui produs sintetic. Eu îi îndemn pe toţi să mănânce ce trebuie şi să mânânce ce fac românii noştri şi să cumpere de la românii noştri. Ocoliţi aceste zone, faceţi ce aţi făcut dintotdeauna, căutaţi produsele pe care le avem şi pe care le ştim noi şi care ne asigură pe de o parte saţietate, dar ne asigură şi acel răspuns la gustul fiecăruia, ştiind că este bun. Este produsul ţării, produsul făcut de noi, de foarte bună calitate şi merită să-l folosim. Lăsaţi restul acolo unde se găseşte”, a punctat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.