Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susţine că nu vor fi probleme pe piaţa românească cu aprovizionarea cu carne de pasăre şi nici cu scumpirea acestor produse din cauza celor trei focare de gripă aviară depistate recent pe platforma zootehnică din localitatea Codlea, judeţul Braşov.
Petre Daea spune că nu vor fi probleme pe piaţa românească cu aprovizionarea cu carne de pasăre
Așadar, ministrul Agriculturii a subliniat că nu se pune problema șocului privind aprovizionarea cu carne de pasăre, chiar dacă există o presiune virală la nivelul Europei, iar în jurul României este o serie întreagă de focare.
„Nu se pune problema şocului privind aprovizionarea cu carne de pasăre, sub nicio formă. Sigur că e o presiune virală la nivelul Europei şi în jurul ţării noastre sunt o serie întreagă de focare, iată că a penetrat şi în România. Din acest punct de vedere este şi îngrijorare, dar în acelaşi timp şi preocuparea noastră pentru a izola focarul, a curăţa zona şi apoi a relua activitatea după 30-35 de de zile”, a declarat declarat Petre Daea.
Prețul cărnii nu va fi influențat
De asemenea, acesta a fost întrebat dacă va fi influenţat preţul cărnii de pasăre la raft sau dacă vor creşte importurile.
„Nu va fi influenţat preţul la raft şi nici importurile, pentru că după 30-35 de zile începe din nou activitatea pe acea platformă. Există interes şi din partea noastră să înceapă cât mai repede şi din partea agentului economic să-şi reia activitatea”, a răspuns Petre Daea.
Ministrul așteaptă să fie finalizată ancheta epidemiologică
Mai apoi, ministrul a transmis că nu se va pronunţa în ceea ce ce priveşte cauzele apariţiei virusului gripei aviare în aceste ferme de curcani din Codlea, până când nu se va finaliza ancheta epidemiologică.
„Eu aştept să se finalizeze ancheta epidemiologică şi în baza anchetei putem să tragem concluziile. Orizontul de timp este determinat de dorinţa noastră de a face, de a avea cât mai repede această anchetă, dar şi de posibilităţile practice şi de interpretarea specialiştilor de la faţa locului.
Desigur că atunci vom vedea care au fost cauzele. Eu nu mă pronunţ şi nu o voi face până când nu voi avea în mână ancheta epidemiologică, care va fi pusă pe masa celor care studiază acest fenomen şi pe care trebuie, evident, să o interpretăm în cunoştinţă de cauză, în aşa fel încât să nu deformăm realitatea şi să putem să prindem informaţiile necesare în aşa fel încât orientarea noastră să fie în direcţia prevenirii unor asemenea situaţii”, a explicat ministrul Agriculturii.
Potrivit ministrului, vor fi acordate în mod categoric despăgubiri pentru păsările sacrificate în fermele din Codlea.
Amintim că anunțul ministrului a venit după ce Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a descoperit trei focare de gripă aviară la fermele celui mai mare producător de carne de curcan din România din Codlea, judeţul Braşov, ceea ce a condus la sacrificarea unui număr de 224.000 de păsări.