Petre Roman a reacționat la aflarea veștii că Mioara Roman a încetat din viață. Fosta sa soție a murit în mod neașteptat în noaptea de joi spre vineri, cu doar două luni înainte de a împlini vârsta de 84 de ani.
Ea a murit într-un centru de recuperare din Snagov, în timpul somnului.
Mioara Roman a avut probleme de sănătate
Petre Roman, fostul soț al Mioarei, a exprimat o primă reacție în fața acestei pierderi dureroase pentru familie.
Mioara Roman a traversat o lungă perioadă de luptă împotriva diverselor probleme de sănătate. Cu toate acestea, fosta soție a omului politic Petre Roman a demonstrat în repetate rânduri că este o femeie puternică.
Prima declarație a lui Petre Roman la aflarea cumplitei vești
Petre Roman a făcut o primă declarație în legătură cu decesul fostei sale soții. Tatăl Oanei Roman nu s-a arătat dispus să discute prea mult pe acest subiect. Acesta a menționat doar că se află în drum spre România. Fostul premier a precizat că este în aeroport în momentul convorbirii. Cel mai probabil, el dorește să fie alături de Oana și Catinca în aceste momente dificile.
Petre Roman a subliniat că nu este momentul potrivit pentru a ieși în fața presei, având în vedere necazul care s-a abătut asupra fostei sale familii.
”Sunt în avion, mă întorc spre țară. Nu e acum momentul (nr. de discuții), vă rog frumos!”, a spus Petre Roman, pentru WOWbiz.
Oana Roman nu se afla nici ea în țară
Anterior, el a spus că de la divorțul din 2007, el și Mioara Roman nu s-au mai întâlnit și nici nu au mai vorbit. Petre Roman a avut, însă, mereu grijă să se intereseze mereu de starea de sănătate a fostei sale soții.
Născută Mioara Georgescu, ea a fost partenera de viață a fostului premier și mama Oanei Roman. Cuplul a trăit împreună timp de trei decenii.
Este de menționat că și Oana Roman nu se afla în România în momentul cumplitei tragedii. Ea era în vacanță cu fiica sa atunci când a primit vestea tragică. Acesta a spus, însă, că Mioara a decedat în somn, în liniște, așa cum își dorea, în noaptea de joi spre vineri, pe 23 februarie.