Spații neconvenționale, tehnologie de ultimă generație și muzică bună. Sunt ingredientele minune pentru o petrecere corporate reușită. Iar dacă mai adaugi și câțiva speakeri de renume, atunci lucrurile vor căpătă o nuanță și mai atrăgătoare.
Dorința tot mai mare a angajaților de a socializa a dus la dezvoltarea unei piețe în care atât angajatorii, cât și angajații au de câștigat, cea a evenimentelor corporate. Așa au apărut, în peisajul autohton de business, tot mai mulți investitori care au construit cluburi speciale, unde sunt organizate petreceri cu diferite tematici.
Relativ nou în peisaj este Face Club Bucharest, cel mai mare complex de acest fel din România, dezvoltat în incinta Romexpo pe o suprafaţă de 3.000 mp, împărțit într-un club de noapte, mai multe săli de evenimente de tip ”ballroom” şi un restaurant de fine dining, toate construite la dimensiuni impresionante. Aici, pot fi organizate conferinţe sau petreceri corporate chiar şi pentru 2.200 de persoane.
Radu Bosâncean, Marketing Manager al acestui club, spune că, pentru dezvoltarea proiectului, investitorii nu au urmat un anume model ci, mai degrabă, au studiat expansiunea corporațiilor din ultimii ani și au ajuns la concluzia că Bucureștiul chiar ducea lipsă de o zonă de entertainment la scară mare.
”Încă din stadiul de proiect, au fost contractate 20% din datele disponibile, proiectul fiind unul de mare interes, bazat pe zona în care ne aflăm, dimensiune și design. Am fi tentați să spunem că petrecerile de final de an sunt cele mai comune, însă predomină și evenimentele de lansări de produse”, explică el. Cu alte cuvinte, clubul a fost gândit şi amenajat pentru a crea o experienţă unică de entertainment. Pe ecrane imense, dispuse pe 600 de metri, vor fi proiectate imagini spectaculoase. De asemenea, tavanul se poate transforma cu ajutorul unei imagini care să reprezinte un cer senin, plin de stele, un decor unic în peisajul cluburilor bucureştene.
”Printre avantaje, pot enumera capacitatea, pachetele de food, sistemele de iluminare, dar și sonorizarea, care joacă un rol foarte important în succesul unei petreceri. Punem la dispoziție pachete variate de distracție, care aduc un plus valoare oricărui eveniment”, mai spune Radu Bosâncean. Mai mult, continuă acesta, complexul a fost creat astfel încât să îndeplinească 100% normele ISU. Și încă un amănunt: parcarea dedicată clubului poate susține prezența a peste 400 de mașini și este gratuită.
Cât plătește o companie
Ca și costuri pe care trebuie să le plătească o companie, evident că acestea sunt diferite de la un eveniment la altul și în funcție de serviciile contractate. Totuși, ca idee, sunt cuprinse între 50 și 100 de euro de persoană. Într-un fel sau altul, companiile din domeniul petrolier și cele de telecomunicații sunt cele mai ”generoase” cu angajații, bugetele lor fiind destul de serioase când vine vorba de petreceri. Dar nu sunt singurele care caută astfel de momente, într-un Top 5 aflându-se și domeniile financiar-bancar, media și retail.
”Referitor la anul acesta, estimăm o creștere semnificativă a solicitărilor pentru evenimente, bazată pe creșterea economică și pe dezvoltarea și extinderea corporațiilor care au sediile în București”, punctează Bosâncean.
La nivel local, toate companiile care sunt implicate în închirierea de spații sau în organizarea de evenimente trebuie să anticipeze mișcările din industrie și să se adapteze. Lucrul acesta nu este unul ușor, mai ales că, în ultimii ani, concurența a devenit tot mai acerbă. Și, nu e de mirare că, în multe cazuri, unele programe team building pot depăși 1.000 euro pentru un singur participant.
Acest articol a fost publicat în numărul 11 al revistei Capital, disponibil la chioșcuri în săptămâna 19-25 martie 2018.