Petrolul coboară vertiginos după ridicarea sancţiunilor impuse Iranului. Ultimele evoluţii

După ce a atins vineri un nou minim al ultimilor 12 ani ani, ţiţeiul a continuat să scadă luni dimineaţa pe pieţele din Asia. La un moment dat, petrolul Brent - reperul global – s-a prăbuşit la 27,67 de dolari barilul. Petrolul West Texas Intermediate a avut o soartă similară, ajungând la 28,36 de dolari pe baril. Scăderea coincide cu ridicarea sancțiunilor impuse Iranului, măsură ce deschide calea pentru reluarea exporturilor acestei ţări. Acest fapt produce îngrijorare pe pieţe, scrie portalul de ştiri Business Insider.

Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în scădere cu 1,12%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 16.955,57 puncte, în scădere cu 191,54 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.

La Seul, Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în scădere uşoară cu 0,02%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.878,45 puncte, în scădere cu 0,42 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Bursa din Shanghai a închis şedinţa de luni în creştere cu 0,44%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 2.913,84 puncte, în creştere cu 12,87 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Reuters.

La New York, Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de vineri în scădere, indicele Dow Jones s-a depreciat cu 2,39%, ajungând valoarea de 15.988,08 puncte, în scădere cu 390,97 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 2,16%, ajungând la valoarea de 1.880,29 puncte, în scădere cu 41,55 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 2,74%, ajungând la o valoarea de 4.488,42 puncte, în scădere cu 126,59 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

La bursa New York Mercantile Exchange – Nymex, cotaţia barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna februarie a scăzut cu 1,78 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 29,42 dolari.

Bursa de la Londra a închis vineri în scădere cu 1,93%, indicele indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 5.804,10 puncte, în scădere cu 114,13 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna martie a scăzut cu 2,08 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 28,94 dolari.

Bursa de la Frankfurt a închis vineri în scădere cu 2,54%, indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 9.545,27 puncte, în scădere cu 248,93 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

Bursa de la Paris a închis vineri în scădere cu 2,38%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 4.210,16 puncte, în scădere cu 102,73 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.